Agricultorii îşi primesc banii pentru motorină

486

lucrari agricoleÎncepând din această săptămână, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj va începe să achite fermierilor din judeţ banii pentru motorina folosită în agricultură în perioada iulie – septembrie a acestui an.

APIA Gorj a terminat centralizarea cererilor de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor în lunile iulie, august şi septembrie 2011.

În aceste zile vom începe plata fermierilor pentru motorina folosită în trimestrul trei, adică în intervalul iulie, august şi septembrie. Astfel, cei care au trimis cereri de plată pentru cel de-al treilea trimestru vor avea banii în conturi, dar nu avem deocamdată bani decât pentru 94,4% dintre aceştia. În acea perioadă s-au depus 21 de cereri pentru motorina folosită în sectorul zootehnic astfel că trebuie să decontăm sume de 33.661,82 lei, şi alte 15 cereri au fost depuse pentru motorina folosită în sectorul vegetal, fiind vorba despre suma de 22.772,89 lei”, a declarat Corina Dorobanţu, directoarea APIA Gorj.

Cereri pentru 2012

În cursul acestei luni, la sediul APIA Gorj se depun cererile de acord prealabil pentru finanţare prin rambursare pentru motorina cu acciză redusă pentru anul 2012. Ajutorul de stat se acordă producătorilor agricoli care îndeplinesc următoarele condiţii, în funcţie de sectorul (vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare) în care îşi desfăşoară activitatea: să fie înscrişi în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul agricol, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare; să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor cu efectivele de animale sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru păsări/familii de albine/viermi de mătase; suprafaţa totală de teren pe care le exploatează să fie de minimum 1,0 ha, iar suprafaţa parcelelor agricole să fie de cel puţin 0,3 ha. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha. De asemenea, agricultorii gorjeni beneficiari trebuie să exploateze/să deţină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat, precum şi să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice. “Până acum, la sediul nostru nu au fost depuse decât un număr de 14 cereri de acord prealabil pentru motorina folosită în agricultură în anul viitor. Ne aşteaptăm ca pe parcursul acestei săptămâni numărul cererilor să crească, termenul limită de depunere fiind 30 decembrie. Agricultorii gorjeni trebuie să mai ştie că şi ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, stabilită la 21 de euro/1000 litri, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură”, a precizat directoarea APIA Gorj.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here