Numărul pacienţilor care se prezintă zilnic în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu este în continuă creştere, deşi o parte importantă a acestora ar fi trebuit preluată de centrele de permanenţă înfiinţate în ultimii doi ani în 11 locaţii din judeţ, două dintre ele fiind funcţionale în municipiu.
Împreună cu camerele de gardă ale spitalului, peste 200 de persoane vin într-o tură de 12 ore pentru a se trata aici şi la UPU, dintre aceştia 120 fiind pacienţi ai unităţii de primiri urgenţe. Medicii de la urgenţe spun că este un număr mare, raportat şi la personalul redus care activează în UPU, directorul adjunct al spitalului, dr Cristina Căliman menţionând că nici jumătate dintre cei care trec pragul urgenţelor nu sunt cazuri grave. Oamenii vin aici pentru a se trata de la banale dureri de cap sau burtă până la probleme cardiace care pot fi observate şi pentru care pot fi prescrise medicamente de către medicii centrelor de permanenţă. Căliman este de părere că pacienţii nu ştiu prea multe lucruri despre centrele de permanenţă, iar acest lucru este recunoscut şi de către oamenii care vin la UPU. Mulţi dintre ei, întrebaţi despre centrele medicale de permanenţă, admită că nu ştiu nici unde se află şi nici cu ce se ocupă. „Dacă e bine pentru sănătatea noastră, sigur că mergem şi la ele, dar, altfel, venim la urgenţe că aici sigur ni se face sau ni se dă ceva”, spune un bărbat venit cu dureri abdominale. Ca el mai sunt mulţi care ocupă timpul medicilor din urgenţe, cazurile grave amestecându-se cu cele care nu ar trebui să ajungă la UPU. Spitalul a cheltuit anul trecut pentru UPU aproape 3 milioane de lei, iar jumătate din sumă ar fi putut fi economisită dacă selecţia pacienţilor era făcută cum trebuie. În tot acest timp, statul plăteşte, cu întârziere, e drept, şi gărzile făcute de medicii din centrele de permanenţă, aceştia venind la cabinete pentru a-şi face datoria. Mai rămâne şi ca pacienţii să afle de existenţa lor, cel puţin la nivel de oraş, şi, atunci, colegii lor de la UPU nu vor mai avea motive să se plângă de faptul că sunt asaltaţi de pacienţi pe care, în mod normal, ar trebui să-i întoarcă din drum şi să-i trimită pentru tratament la colegii din centrele de permanenţă.
Gelu Ionescu