Polițistul din Tismana, care lucrează la Poliția Baia de Aramă, din județul Mehedinți, rămâne până la începutul lunii iunie sub control judiciar. Tribunalul Mehedinți a dat, vineri, decizia definitivă la solicitarea procurorilor de arestare preventivă a agentului Nicolae Văcaru. Solicitarea a fost formulată, inițial, la Judecătoria Baia de Aramă, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Atât Văcaru, cât și procurorii au contestat hotărârea respectivă, dar aceasta a fost menținută de instanța de la Drobeta Turnu Severin. Ancheta procurorilor din județul vecin îl vizează și pe Cătălin Enoiu, de loc din Godinești, dar, la fel ca și Văcaru, polițist la Baia de Aramă. Enoiu a fost și el plasat, inițial, sub control judiciar, la fel ca și un al treilea agent cercetat în acest dosar, Marian Pasat, din Baia de Aramă. Ambii au contestat la instanță decizia procurorilor și au scăpat de povara controlului judiciar. Anchetatorii susțin că polițiștii erau îngăduitori cu șoferii pe care îi controlau în trafic sau care erau implicați în diverse evenimente rutiere și cărora ar fi trebuit să le fie suspendat permisul de conducere. Șoferii se alegeau doar cu un avertisment sau o amendă, iar când eliberau adeverințe pentru repararea unui autoturism avariat într-un accident erau schimbate datele cu privire la împrejurările în care se producea evenimentul respectiv.
Gelu Ionescu