Poliţistul Valentin Niţă de la Brăneşti anchetează de o lună de zile felul în care s-a produs incendierea locuinţei lui Marin Grigoroiu, din localitate. Deşi, până în acest moment nu a comunicat păgubitului că ar avea indicii concrete legate de punerea focului la locuinţa lui Grigoroiu, în ciuda procesului verbal întocmit de ISU Turceni după incediu, poliţistul pare mai interesat de strângerea relaţiei sale cu presupusul vinovat al incedierii casei. Grigoroiu a reclamat comportamentul poliţistului la conducerea IPJ Gorj.
Casa lui Marin Grigoroiu din Brăneşti a fost incendiată în lipsa acestuia, omul aflându-se internat la sanatoriul din Dobriţa. Incendiul a fost stins de pompierii din Turceni care au şi transmis proprietarului un proces-verbal prin care aceştia concluzionau că focul la locuinţa acestuia a fost pus intenţionat de o persoană necunoscută. Proprietarul îl bănuieşte de această faptă pe unul dintre vecinii săi dar, deşi a stipulat numele acestuia în declaraţia dată poliţistului Niţă, de mai bine de două săptămâni celui indicat ca potenţial făptuitor nu i s-a luat nicio declaraţie. Rudele păgubitului dar şi acesta susţin că poliţistul are o relaţie prea apropiată cu familia celui indicat ca făptuitor al incediului, fiul celui în cauză prestându-i lui Niţă lucrări la locuinţă. Din acest motiv, cred ei, ancheta trenează, investigatorul mulţumindu-se să anunţe păgubitul că cel indicat drept vinovat nu şi-ar recunoaşte, verbal, faptele.
Păgubitul a fost ieri în audienţă la comandantul-şef al IPJ Gorj, Viorel Caragea, pentru a reclama felul în care se desfăşoară ancheta iniţiată de către poliţistul Valentin Niţă, dar şi faptul că acesta are relaţii apropiate cu presupusul vinovat, ceea ce alterează bunul mers al anchetei.
A.STOICA