Agenţi, judecaţi pentru o bătaie dată în sediul Poliţiei Municipale

199

Doi poliţişti şi un jandarm din Târgu Jiu au fost trimişi ieri în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, fiind acuzaţi de tentativă de omor cu reţinerea circumstanţei agravante. Cei trei sunt Nelu Popescu, Ionuţ Cătălin Radu şi Alin Ion Văduva, primii doi fiind agenţi în cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, iar celălalt bărbat fiind angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj.

„În dimineaţa zilei de 5 septembrie 2013, cei trei inculpaţi, în sediul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, au agresat pe partea vătămată Cucăilă Ion din Târgu-Jiu, lovindu-l cu picioarele şi bastonul în abdomen, producându-i acestuia leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 35-40 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa. Avându-se în vedere intensitatea loviturilor aplicate victimei cu picioarele şi bastonul, zona vizată, respectiv abdomenul, precum şi rezultatul produs, s-a concluzionat de procuror că inculpaţii au acţionat cu intenţia indirectă de a suprima viaţa victimei”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Victima poliţiştilor a declarat după incidentul respectiv că a fost bătută în sediul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu şi, ulterior, abandonată la marginea oraşului, ajungând cu greu acasă, unde rudele au solicitat o ambulanţă.
Ion Cucăilă a fost internat apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, iar după câteva zile a fost transferat la o clinică de specialitate de la Târgu Mureş. Anterior, poliţiştii s-au distrat la un local din centrul oraşului, motiv pentru care au şi fost cercetaţi disciplinar şi daţi afară din rândurile Poliţiei, şefii acestora aflând că unele cliente din local au putut să se fotografieze cu şepcile agenţilor.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here