Agenţi economici, sancţionaţi de inspectorii DSVSA Gorj

380

Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat în perioada 24 mai-20 iunie o serie de controale în unităţile din industria agroalimentară din judeţ. Controale în urma cărora au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 3200 de lei.

Controalele au vizat mai multe unităţi economice din domeniul alimentaţiei publice, fiind verificate mai ales condiţiile de igienă, respectarea temperaturilor de păstrare şi termenelor de valabilitate a produselor pentru prevenirea oricăror situaţii care ar putea genera toxiinfecţii alimentare în sezonul estival. În cursul acestor inspecţii s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.200 lei.
Inspectorii au depistat următoarele neconformităţi: depozitarea produselor alimentare vrac în vecinătatea detergenţilor, comercializarea alimentelor către consumatorul final dintr-un spaţiu neaprobat sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, lipsa mănuşilor la manipularea alimentelor, depozitare direct pe paviment, depozitare necorespunzătoare, utilizarea unor ustensile de lucru neigienizate. De asemenea, în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe, conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control pe anul 2012, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise, precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here