Agent de securitate al unei săli de jocuri de noroc din Târgu Jiu, bătut de doi indivizi

1231

Doi tineri s-au ales cu dosar penal după ce în cursul zilei de marți au făcut scandal în incinta unei săli de jocuri de noroc din Târgu Jiu și l-au lovit pe paznicul acesteia.

„La data de 2 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică au fost sesizați cu privire la faptul că, doi barbați, în vârstă de 23 și 25 de ani, în timp ce se aflau în incinta unei săli de jocuri ar fi amenințat mai multe persoane cu acte de violență, având asupra lor un cuțit. În urma solicitării unui agent de securitate de a părăsi incinta, bărbații au devenit agresivi, lovindu-l pe acesta și fugind de la fața locului. În urma activităților de căutare efectuate de polițiști, aceștia i-au identificat pe cei doi barbați în zona Gării din Târgu Jiu. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire, tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

Ca urmarea a cercetărilor efectuate de polițiști și a probatoriului administrat în cauză, față de cei doi barbați a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 3 ianuarie 2024 să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propunere legală corespunzătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here