Agent de la IPJ Gorj, Mister Boboc

632

Daniel Doroghițoiu, un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Gorj, înscris în anul I la cursul de asistent medical generalist, la Şcoala Postliceală Sanitară Ion Mincu, din Târgu-Jiu, a câștigat, joi seara, titlul de Mister Boboc. Bărbatul desemnat ”Asistentul Păcătos” are 43 de ani şi lucrează la IPJ Gorj de mai bine de două decenii.
”Sunt agent de Poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Gorj. Este ceva inedit. Este o pasiune de-a mea şi îmi place domeniul acesta şi am zis să mai încerc şi altceva faţă de meseria pe care o practic, de asemenea, cu foarte multă plăcere de vreo 23 de ani. Soţia mea şi fiul meu sunt în sală şi mă susţin şi ţin să le mulţumesc pentru înţelegere şi pentru sprijinul pe care mi l-au acordat”, a declarat Daniel Doroghiţoiu. Acesta a impresionat juriul încă de la început cu o poezie compusă de el. “Bună seara, oameni buni, dragi românce şi români! Învăţăm de două luni la o şcoală sanitară, de aici de la noi din ţară. E o şcoală de renume, Ion Mincu i se spune. Vă miraţi de ce e tare? Are acreditare, profesori specializaţi şi elevi bine dotaţi”, le-a transmis bărbatul de 43 de ani. “Este o compoziţie proprie. Am fost inspirat de materiile pe care le facem în primul semestru la curs. Am urmat acest curs pentru că este un domeniu pe care aş fi vrut de mult să-l urmez. Ulterior voi desfăşura muncă de voluntariat, activităţi în scop umanitar”, a declarat omul legii.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.