Aflux de turişti la Rânca, în week-end

261

Sfârşit de săptămână aglomerat, la Rânca, mii de persoane alegând să se relaxeze la munte în primul week-end cu iarnă adevărată. Mare parte dintre turişti au rămas în staţiune, spre bucuria proprietarilor de cabane. Vremea a fost perfectă pentru schi şi săniuş. Telescaunul a funcţionat, în zona sa fiind amenajată o nouă pârtie, o altă variantă la cea deja existentă. Cel mai probabil, în următoarele zile se va menţine un număr crescut de turişti în staţiune, aceasta fiind săptămâna de vacanţă inter-semestrială.

Turiştii care au ales să-şi petreacă sfârşitul de săptămână la Rânca au avut parte de distracţie pe cinste, dar şi de câteva surprize.
Telescaunul a fost pus în funcţiune, fiind inaugurat şi restaurantul de la baza acestuia. Firma care a construit telescaunul îl şi administrează, în această iarnă. Reprezentanţii ei au amenajat, la telescaun, o parcare cu 200 de locuri, grupuri sociale, trepte de acces, dar şi o altă variantă a pârtiei. „A fost amenajată o pârtie nouă, la telescaun, care are o lungime de 1.300 metri; este o variantă a celei existente şi este foarte atractivă. Telescaunul este administrat în această iarnă de firma care l-a şi construit şi care a făcut acolo şi o parcare şi un restaurant”, a menţionat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.

Puţine accidente pe pârtie
În ciuda numărului mare de turişti care s-au aflat la Rânca în week-end, au fost foarte puţine accidente raportate. „Sâmbătă au fost patru-cinci cazuri uşoare, pe pârtie, care au fost tratate pe loc. Nu am avut probleme deosebite, dacă luăm în calcul faptul că pe pârtie au fost undeva la o mie de persoane”, confirmă directorul Salvamont Gorj.
Dat fiind faptul că a început vacanţa, cu  siguranţă numărul celor care se vor afla în staţiunea Rânca în următoarele zile va fi destul de mare. Stratul de zăpadă este destul de mare, toate pârtiile din staţiune funcţionează, iar drumul de acces este deszăpezit complet.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here