Aflat la Londra / Gorgotă şi-a dat demisia din Mişcarea Populară

346

Înlocuit, în lipsă, din funcţia de preşedinte al Mişcării Populare Târgu-Jiu, Daniel Gorgotă a anunţat, ieri, pe o reţea de socializare că renunţă la viaţa politică. Gorgotă, înlocuit la cârma MP Târgu-Jiu cu Ion Săvoiu, se află la muncă în Marea Britanie, loc din care a transmis că este revoltat de cele petrecute în România.

“În acest moment, când văd ce se întâmplă în ţara mea, trăiesc din tot sufletul un puternic sentiment de demnitate naţională, de patriotism pur şi respect pentru compatrioţii mei. Scriind aceste rânduri îmi exprim revolta mea personală, interioară, faţă de sistemul politic mafiot aflat la conducere şi pentru jefuirea poporului român de 25 de ani, prin această demisie din viaţa politică”, a anunţat Gorgotă, spunând că se află departe, pe meleaguri străine, ca să îşi câştige “pâinea şi dreptul la o viaţă decentă pentru mine şi familia mea”. “Plâng de fericire pentru ce este acasă acum şi în acelaşi timp că nu sunt acolo să particip şi să mă bucur de această revoluţie a conştiinţei neamului din care fac parte. Am zis de nenumărate ori despre mafia, hoţii, penalii şi derbedeii din politica românească şi din cea de la Gorj. (..)De 18 ani am încercat să fac politică …curată, în interesul cetăţenilor, dar nu am reuşit, de ce? Pentru că tot timpul m-am războit cu mafioţii şi slugile lor în interese comune(..)majoritatea penali şi condamnaţi, şi am fost exclus chiar de ei, de atâtea ori din partidele mafiote pe care le conduceau, şi am încercat în continuare să cred că se poate face ceva bun în ţara asta, dar m-am înşelat”, a completat Gorgotă.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. toata lumea era sigura ca nu vei face purici nici aici.afara cu tine din tara pt vecie dle gorgota,credeai ca daca i-ai imprumutat masinile lui nadrag esti in top.?doi oportunisti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here