Magistrații de la Tribunalul Gorj au stabilit, sentința, în dosarul omului de afaceri Nicolaie Crețu. Patronul unui cunoscut restaurant din municipiul Târgu-Jiu a fost achitat, vineri, după ce a fost judecat pentru dare de mită, alături de trei foști directori de liceu, suspiciunea procurorilor fiind de fraudă la Bacalaureatul și la Evaluarea Națională, din anul 2014. Unul dintre profesori, Vasile Udroiu, a fost acuzat de luare de mită, pentru faptul că ar fi intervenit pe lângă un membru al comisiei de examen pentru a-i ajuta pe băieții gemeni ai afaceristului Nicolaie Crețu să obţină note mari la examenul Bacalaureat. Acesta a fost achitat. ”Achită inculpatul Udroiu Vasile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită. Achită inculpatul Crețu Nicolaie. Constată încetată de drept măsura controlului judiciar față de Udroiu Vasile și Crețu Nicolaie. Cu apel în 10 zile de la comunicare”, a decis instanța.
”Nu mă interesează dacă mi-a fost afectată imaginea”!
Anchetatorii au precizat în rechizitoriu că atât la limba română, cât şi la matematică, cei doi candidați ar fi fost învăţaţi să facă anumite semne pe lucrări, pentru a fi identificate. Omul de afaceri a negat acuzațiile de la început. ”Continuu am spus că sunt nevinovat. Am doi băieți, gemeni, de care sunt mândru, pentru că sunt niște băieți educați și cuminți. Am și o fetiță care e mai mică, urmează și ea să ajungă la vârsta de maturitate. Nu mă interesează dacă mi-a fost afectată imaginea, nu mă interesează acest aspect. Eu știu ceea ce sunt, știu ceea ce am făcut și știu cine sunt, deci nu mă interesează imaginea, pentru mine nu este relevant acest lucru. Mulțumesc lui Dumnezeu că există domnii judecători care sunt Dumnezeu pe pământ și mulțumim că încă mai există și să sperăm că vor exista în continuare”, a declarat Nicolaie Crețu, după aflarea sentinței.
Și ceilalți trei inculpați, Elena Popescu, fost director adjunct al Liceului Tehnologic Bustuchin și Claudiu Ion Perescu, fost director al Liceului Tehnologic Bustuchin, au fost achitați. ”Achită inculpatul Perescu Claudiu Ion, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită. Achită inculpata Popescu Elena, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită”, au stabilit judecătorii.
Aceștia au fost trimiși în judecată în același dosar, pentru luare de mită la Evaluarea Naţională, fiind suspectați că, în calitate de preşedinte, respectiv membru în comisia de examen din sesiunea iunie –iulie 2014, ar fi acceptat să strângă bani de la elevi, înainte de probe. Procurorii au mai precizat că ar fi rezolvat o parte din subiectele la limba şi literatura română sau ar fi determinat un alt profesor să le rezolve subiectele la matematică şi să le dicteze elevilor în timpul examenului.
Loredana Fîciu
CUM SE POATE FRA BACALAUREATUL IN ROMANIA DACA AI BANI!!!!!
RUSINE JUSTITIEI CORUPTEEEEE!!UE!!!!!ATENTIE!!!!!LA MCV!!!!!!