Afaceristul care a construit Transalpina, din nou la DNA

764

Procurorii anticorupție l-au săltat ieri chiar de pe aeroport pe Nelu Iordache, omul de afaceri a cărei firmă a construit Transalpina, lucrările la cea mai înaltă șosea din țară nefiind însă finalizate nici până în prezent. El urma să zboare de pe Otopeni spre Roma, iar căpitanul aeronavei a fost nevoit să amâne decolarea, pe motiv că ar fi fost „o problemă” cu actele. Iordache a fost preluat sub escortă și dus la DNA pentru a fi audiat într-un dosar în care e suspectat că ar fi dat mită pentru derularea unui contract. El are deja pe numele său mai multe dosare penale, inclusiv condamnări care nu sunt deocamdată definitive, dar care îi pot aduce acestuia peste un deceniu de pușcărie. Cu ani în urmă, procurorii DNA au făcut cercetări inclusiv la modul în care firma lui Iordache a modernizat Transalpina. Inițial, anchetatorii vorbeau de un prejudiciu de peste 22 de milioane de lei, dar la finalul procesului toți inculpații au fost achitați și nimeni nu a fost găsit vinovat pentru vreo ilegalitate. Anchetele în care a fost implicată însă firma lui Iordache, dar și el, au dus la stoparea lucrărilor pe Transalpina, lucrări care au fost executate în proporție de circa 80%. Anul trecut, la o vizită oficială în Gorj, premierul de atunci, Ludovic Orban, promitea fonduri pentru finalizarea lucrărilor astfel încât pe cea mai înaltă șosea să se circule în siguranță. Deocamdată, suntem la mijlocul verii, iar timp de lucru la munte ar mai fi pentru circa două luni, dar muncitorii care să finalizeze restul lucrărilor încă nu se văd.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here