Aduce iar poliţia la uşa subunităţii CEO! Petrescu sondează penal sindicatul care-i face opoziţie la UEF Motru

510

Ilie Petrescu, directorul urmărit penal pentru delapidarea Unităţii de Execuţie Foraje(UEF) Motru, se imixtionează în activitatea sindicală de la UEF, ameninţând în scris un sindicat din unitate că va rămâne, astăzi, fără sediul ocupat legal în cadrul societăţii. Petrescu îi ameninţă astfel, fără jenă şi frică de lege, în scris, pe reprezentanţii Sindicatului Sondorul, pentru a avantaja cu bună ştiinţă organizaţia sindicală a amicului său penal, Cristian Avram Rădulescu, jurist al societăţii şi membru în CA-ul UEF, cercetat în prezent pentru abuz în serviciu. De altfel, diferenţa între sindicatul majoritar al lui Rădulescu şi sindicatul Sondorul este de doar zece membri şi de o cameră în plus, sindicatul apropiatului administraţiei urmând să primească a treia cameră drept sediu sindical, iar rivalii săi să fie lăsaţi fără singura deţinută.

img175După ce pe la UEF Motru s-au perindat, în ultimul timp, de mai multe ori, organele de anchetă, conducerea societăţii fiind urmărită penal, unii având chiar şi mai multe dosare care îi are drept protagonişti, directorul subunităţii CEO, Ilie Petrescu, aduce astăzi poliţia la poarta societăţii, deoarece vrea să comită un nou abuz. De data aceasta, noul dosar penal pe care Petrescu îl va colecţiona are legătură cu imixtiunea sa în activitatea Sindicatului Sondorul, condus de către Leonard Sechelarie. De altfel, anchetatorii nu au mult de muncă pentru a demonstra fapta penală, deoarece decizia condamnabilă a directorului Petrescu se află şi acum lipită pe uşa Sindicatului Sondorul din UEF, somat să elibereze spaţiul “în trei zile de la emiterea prezentei decizii”, care nu are vreun fundament.

img170Ceva în plus pentru Rădulescu
Şocant este că spaţiul sindical trebuie predat, a decis Petrescu, chiar juristului Rădulescu, totodată lider sindical, care a devenit astfel şi responsabil al compartimentului administrativ al UEF. Demersul este unul clar de intimidare, Sindicatul Sondorul deschizând mai multe procese împotriva UEF, sindicaliştii cerându-şi astfel în instanţă drepturile care nu le-au fost respectate de administraţie.
În ciuda acestui demers, sindicaliştii vizaţi de acţiunea penală de intimidare a lui Petrescu susţin că nu vor preda spaţiul cerut astfel de către directorul unităţii, deoarece nu există o motivaţie clară în acest sens.
Mai mult legea interzice conducerii unei unităţi să lase, indiferent de motive, un sindicat fără sediu, cu atât mai mult cu cât acesta are membrii aproape în acelaşi număr ca şi sindicatul majoritar din UEF.
img173Oricum, dacă presiunea va persista, astăzi, legat de eliberarea sediului, poliţiştii sunt gata să intervină. Dacă va fi cazul, anchetatorii vor trebui să plece de la UEF şi cu o serie de acte contabile care privesc salariul încasat ilegal de către directorul unităţii, care nu şi-a realizat toţi indicatorii de performanţă, dar care primeşte lunar o chenzină întreagă şi neîntârziată.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui N !!!!!!!!!!!!!!!! Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here