Adrian Roşu: Avem forța de a ataca play-off-ul

564

Expertul sportiv al secţiei de baschet, Adrian Roşu, crede că formaţia gorjeană are ce îi trebuie pentru a se clasa în primele opt locuri la finele sezonului regulat. CSM Târgu Jiu a obţinut, sâmbătă, al patrulea succes consecutiv din LNBM, asta după ce pierduse primele şase confruntări. Deşi rămâne precaut înaintea sfârşitului de an, Adrian Roşu consideră că antrenorul Jordanco Davitkov are în echipă jucători care pot să atace play-off-ul. Gorjenii au învins în ultima rundă echipa CSM Miercurea Ciuc, scor 97-67. „A fost un meci bun pentru noi. Mă așteptam să câștigăm acest meci și mă bucur că băieții nu s-au mulțumit cu avantajul creat la pauză și au rămas cu piciorul pe accelerație până la final. Asta îmi demonstrează că știu ce au de făcut și că am învățat din greșeala cu Rapid. Este încă devreme să vorbim de play-off. Cum spuneam, pentru mine este foarte important să facem un pas în față având în vedere sezonul precedent, dar am construit un lot prin care noi putem ataca play-off-ul şi pentru asta muncim zilnic, pentru acel loc 8. Așadar, cred că avem forța de a ataca play-off-ul, chiar dacă este devreme să ne pronunțăm în acest sens. După ce va trece turul de campionat, vom vedea exact unde suntem și ce avem de făcut pentru a prinde locul 8”, a declarat Roşu pentru csmtargujiu.ro. Expertul sportiv le-a mulțumit şi fanilor care au revenit în Sala Sporturilor. „Mă bucur că au revenit fanii în tribune, dar, din păcate, doar cât ne-a permis numărul de locuri disponibile. Au fost un suport pentru noi și sper că vor veni în continuare alături de echipă și le mulțumim pentru susținere”. Extrema de forță Stefan Glogovac (27 de ani) evoluează din ce în ce mai bine. Bosniacul a bifat în partida cu ciucanii 18 puncte şi 4 recuperări. Sportivul venit în această vară și-a lăudat colegii pentru parcursul recent, declarând că moralul este ridicat în vestiarul gorjenilor. ,,A fost un joc foarte bun pentru echipa noastră, a fost un meci bun și pentru mine, dar a fost victoria echipei, pentru că am jucat ca unul, cu sufletul și am dat dovadă de unitate. Am început grozav și pur și simplu am ținut ritmul. Ciuc are o echipă foarte bună, care a câștigat cu Dinamo București, dar noi i-am luat în serios și am jucat bine. Suntem pe un drum foarte bun în acest moment și totul merge bine. În ceea ce privește play-off-ul, cred că trebuie doar să ne păstrăm energia cu care jucăm în acest moment și munca în echipă. Vom lua totul pas cu pas și vom face tot posibilul să ne atingem obiectivul. Sigur, la final, vor veni și rezultatele. Fanii s-au întors și mă bucur că le-am oferit un spectacol bun și am jucat bine. Sper ca la viitoarele partide să aibă acces cât mai mulți spectatori în sală. În momentul de față, situația la club este grozavă. Atmosfera, colegii de echipă, totul este foarte bine și asta se vede și în rezultate, și în ultimele noastre jocuri. Sperăm să avem un final de an cât se poate de bun”, a spus Glogovac. Până la finalul anului, CSM Târgu Jiu mai are meciuri cu BC Argeș Pitești (deplasare) și CSM Focșani (acasă).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here