Adrian Gorun: „13 februarie va fi ghinionul pentru gălăgioşii din UCB!”

999

gorun ucbÎn plină perioadă de înscriere în cursa electorală pentru alegerea rectorului Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Adrian Gorun, preşedintele Senatului UCB susţine că actuala echipă de conducere a universităţii are un candidat, dar şi că nu va fi organizat un al doilea tur de scrutin, pentru că rectorul va fi ales pe 13 februarie.

Adrian Gorun a luat act şi de declaraţiile făcute în presă de către candidatul deja înscris, Dorel Chiriţescu, dar şi către profesorul Lazăr Popescu, potenţial candidat.

Reporter: Au început înscrierile pentru alegerea rectorului. Este deja un candidat înscris şi am înţeles că ar exista contestaţii la această candidatură. Despre ce este vorba?

Adrian Gorun: Da, avem un candidat. De aproximativ 4-5 luni el s-a anunţat, pentru că acesta este stilul lui şi al celor doi-trei care-l tot instigă. Vreau mai întâi să-i precizez foarte clar că minte şi că prin declaraţia pe care a dat-o în cotidianul „Gorjeanul” dezinformează, aşa cum îi este obiceiul. Eu am fost cel care i-a propus Senatului să flexibilizeze posibilitatea candidatului pentru a putea să fie învins în alegeri şi în niciun fel administrativ. Minte şi în sensul că nu i se primea dosarul. Dosarul i s-a primit şi îl anunţ prin presă, că altă posibilitate de comunicare nu există, că îi lipsesc de la dosar o serie de documente, după cum mi-a spus preşedintele comisiei, împuternicit de Senat pentru realizarea corectă a acestor alegeri. Să vină să îşi completeze acest dosar.

Rep.: Despre ce documente este vorba?

A.G.: În esenţă este vorba despre toate actele prin care îşi susţine candidatura. Mă refer în special la mapa cu contribuţiile pe care le are acest Chiriţescu în domeniul cercetării ştiinţifice. În acelaşi timp mai spun că nu i se contestă candidatura, ci oamenii pe care i-a pus în mod aş spune abuziv, cel puţin, în ceea ce mă priveşte pe mine. În mod abuziv şi printr-o conduită mitocănească, a pus pe listă fără să ceară consimţământul, aşa cum este normal, toate persoanele care sunt în actuala echipă managerială, precum şi altele care contestă punerea lor pe această listă.

Rep.: Era necesar să li se ceară acceptul?

A.G.: Este cert că nu li se solicită în mod expres acceptul, dar este la îndemâna oricui, care ştie măcar elemente incipiente de Drept, că nimeni nu poate ocupa o funcţie în situaţia în care este forţat de o altă persoană. L-aş întreba, totuşi, pe acest candidat dacă recunoaşte structurile legal constituite prin alegeri, până în prezent, în universitate. Dacă le recunoaşte e normal că poate să solicite primirea candidaturii; dacă nu le recunoaşte este cert că nu are la ce rămâne, până la urmă, să participe pentru că este un proces în derulare. Ca să sintetizez, nu-i contestăm candidatura. Îl lăsăm să vină cu ea, deşi minte. Minte inclusiv prin ceea ce declară şi ceea ce susţine că are în domeniul cercetării. Era bine să se autoevalueze în funcţie de criteriile stabilite de minister.

Rep.: Din declaraţia domnului Chiriţescu reiese că şi dumneavoastră vă aflaţi pe lista sa.

A.G.: Este un alt gest de mitocănie. Îmi pare rău că nu l-am cunoscut stând ani de zile în echipa managerială, propus şi susţinut de mine, de altfel, şi a plecat din funcţie în momentul în care, evaluându-le competenţele prin fapte, s-a constatat că nu a făcut nimic în domeniul lui de coordonare. Practic, faptul că el mă poziţionează pe mine pe acolo, pe la Departamentul de pregătire a personalului didactic, îl anunţ încă o dată că sunt preşedintele Senatului şi niciodată el nu va mai fi într-o echipă cu mine şi, prin urmare, nici pomeneală să accept eu să lucrez cu un Chiriţescu ce confundă planul managerial cu oferta managerială, cu planul strategic şi aşa mai departe, fapt ce rezultă din documentele pe care le-a depus la dosar. Încă o dată îi spun, fiind preşedintele Senatului, eu sunt cel care supun votului dacă acest dosar este sau nu de acceptat. Deşi are foarte multe hibe, îi spun că va fi acceptat, dar trebuie să şi-l completeze cu ceea ce trebuie. Iar dacă este împins pe mai departe de magiştrii pe care îi are în spate, cei doi-trei magiştri, nu este nicio problemă; îl trimit ei, până la urmă, exact acolo unde s-a confirmat că trebuie să fie. Alegerile vor arăta. Nu mai este mult. 13 februarie va fi ghinionul pentru aceşti gălăgioşi!

Rep.: Actuala echipă managerială a Universităţii „Constantin Brâncuşi” are un candidat pe care îl va susţine?

A.G.: Actuala echipă are mai mulţi candidaţi. Aş vrea să spun că în Universitatea „Constantin Brâncuşi” sunt peste o sută mai buni decât el. Tineri competenţi şi competitivi, comparativ cu el şi cu cei care îl susţin pe faţă. În acelaşi timp, noi vom susţine acel candidat care este cel mai bine agreat de către cei ce dau votul, cei care vor realiza investitura. Nu mergem pe ideea pe care merge Chiriţescu: „dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!”, ci noi vom merge pe ideea unei convergenţe între voinţa celor mulţi şi cel care îşi va depune candidatura.

Rep.: Îi dezvăluim numele sau aşteptăm să-şi depună candidatura?

A.G.: Aşteptăm să-şi depună candidatura. Cu această ocazie îi anunţ şi pe cei interesaţi că termenul este în 27 februarie şi fiind o zi de vineri, ora limită de depunere a candidaturilor este ora 13:30. Deci cine vine cu dosarul după 13:30 nu i se va mai primi.

Rep.: Evaluarea candidaturilor când se face?

A.G.: Evaluarea candidaturilor se face după ce se depun toate dosarele, se verifică. Totul intră în competenţa comisiei desemnată de Senat şi comisia vine cu propunerile în Senat, Senatul validând sau invalidând aceste candidaturi. Îi spun de pe acum: dacă îşi completează dosarul are candidatura validată. Ca să nu mai tot facă gălăgie. Faptul că şi-a depus dosarul şi pe la Ministerul Educaţiei, înseamnă că habar nu are de lege. Candidaturile nu se depun la minister, ci la Registratura universităţii. El crede că îl pune pe el cineva din Minister rector? Îi transmit că eu îl votez şi pe el şi dacă mai vine şi celălalt, că mai e unul care se dă excepţional în toate, dar ar trebui să îşi mai vadă încă o dată diploma lui de licenţă, să vadă cum a reuşi performanţa să ia o asemenea notă la licenţă şi acum să aibă şi pretenţii de acest gen. Sunt stupizi!

Rep.: Se zvoneşte, cel puţin aşa susţin unele surse, că şi domnul profesor Manta ar dori să candideze. Ce părere aveţi despre acest lucru?

A.G.: Mă bucur foarte mult! Să vină şi Manta să candideze. Eu l-am chemat în toate rândurile să candideze cu mine. Chiar îl citez, să văd dacă mai recunoaşte sau nu; în 2008, când mi-am depus candidatura i-am propus să candideze cu mine, la care a răspuns: „dar ce, eu sunt nebun, să mă umileşti?”. Îl chem din nou să candideze. Manta, aşa cum am văzut eu, ştie unde să stea şi pe ce poziţie să se aşeze. În acelaşi timp, vreau să-i anunţ şi pe el şi pe celălalt care este candidat şi pe susţinătorii care îi au în spate că dacă mai ponegresc persoana mea şi îmi tot aduc numele în discuţie vor suporta ceea ce trebuie să suporte. Deocamdată nu am timp de ei.

Rep.: Despre campania electorală ce ne puteţi spune?

A.G.: Depinde de candidaţi. Campania electorală care se ia în calcul este aceea care se desfăşoară direct în comunitatea academică, nu în afara universităţii. Ei au dus în afară această discuţie, ţipând după ajutoare. Îşi manifestă o neputinţă crasă, în loc să vină să discute cu cei care îi aleg, aici în universitate. Nu-i alege nici strada, nici o fiţuică făcută de unul care cândva a căpătat criterii sereiste şi le aplică, nici altul care caută serviciu până la 45 de ani, ci pur şi simplu îl alege pe rector întreaga comunitate academică, care este constituită din cadre didactice titulare. Să-şi facă întâlniri, să-şi promoveze oferta managerială, la întâlniri să solicite voturile, să discute de la om la om.

Rep.: Vă aşteptaţi la atacuri dure în timpul campaniei?

A.G.: Atâtea atacuri au fost făcute la adresa mea, încât pur şi simplu sunt imun. Dacă vin de la personaje de genul Chiriţescu, pentru mine nu au nici un fel de semnificaţie. Repet: îşi manifestă neputinţa şi acest strigăt disperat după ajutor, pe care se pare, prea puţini i-l acordă, aceeaşi care au avut până la urmă foloase pe perioada cât el a fost prorector.

Rep.: Când vom şti exact cine va fi noul rector?

A.G.: Înainte de a vă răspunde la întrebare ţin să-i spun că Chiriţescu va avea în continuare posibilitatea să lucreze în Universitatea „Constantin Brâncuşi”, dar şi el şi cei care-i sunt aproape trebuie să facă performanţă. Numele noului rector se va cunoaşte în seara zilei de 13 februarie 2012, care va fi o seară cu mare satisfacţie pentru comunitatea academică din Târgu-Jiu şi cu mare jale şi o sumedenie de nemulţumiri pentru cei trei, cinci, şapte, să zicem, gălăgioşi.

Rep.: Aşadar, consideraţi că nu va fi al doilea tur de scrutin

A.G.: Nici nu se pune problema de al doilea tur de scrutin!

Rep.: Dar contestaţii?

A.G.: Probabil că vor fi contestaţii, dar se pun şi mai mult în zona penibilului şi, în acelaşi timp îşi etalează această modalitate de manifestare ca personaje care nu prea au nimic din ceea ce exprimă noţiunea „universitate”. Iar în condiţiile în care vor contesta pe mai departe, vă spun că a mai fost unul pe nume Popescu Lazăr, care a candidat pe funcţia de şef de catedră cu ani în urmă, spunând că are susţinere. A avut un vot. Votul lui. Apoi, nemulţumit, a candidat la decan; acolo nu a mai avut posibilitatea de a vota şi nu a avut niciun vot şi cu toate acestea spune că a fost nedreptăţit. Zero voturi ce exprimă?! Zero susţinere!

Rep.: Este posibil să candideze şi domnul Lazăr Popescu, cel puţin dumnealui asta susţine.

A.G.: În privinţa lui, se ştie clar că nu-l iau în seamă. Tot văd că apare cu o sumedenie de aberaţii în legătură cu persoana mea. Nu e nici un fel de problemă, îi spun doar să-şi revadă diploma de licenţă, cu nota 6 la examenul de stat şi, în acelaşi timp, îi mai spun că a încercat să facă Facultatea de Ştiinţe Politice, dar nu ştiu de ce nu a reuşit. Eu de ce m-am apucat, am terminat. Totodată îi spun că el s-a autopropus şef de catedră, dar şi că are o serie de probleme pentru care îl compătimesc.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here