Adolescent de 18 ani, reţinut de poliţişti

138

Poliţiştii gorjeni au reţinut zilele trecute un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu-Jiu, acuzat că ar fi sustras suma de aproape 6.000 de lei dintr-o geanta lăsată în biroul firmei la care era angajat.

În cursul zilei de 9 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, Biroului Investigaţii Criminale, au documentat activitatea infracţională a unui tânăr de 18 ani din Târgu-Jiu, angajat al unei societăţi comerciale din municipiu, care ar fi sustras o sumă destul de mare de bani dintr-o geantă lăsată în biroul firmei. „În perioada 05-08.04.2013, M.V.M. a sustras suma de 5.800 lei dintr-o geantă aparţinând lui M.C.M., din municipiul Târgu-Jiu, care se afla în biroul firmei unde acesta era angajat. În baza probatoriului administrat, poliţiştii au emis pe numele suspectului ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a precizat George Neagoe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here