Admitere în instituţiile militare de învăţământ

559

Centrul Militar Judeţean Gorj, prin Biroul Informare – Recrutare, continuă activitatea de rselecţie a tinerilor în vederea participării la examenele de admitere în instituţiile militare de învăţământ liceal, postliceal şi universitar. Sute de locuri sunt disponibile pentru tinerii care doresc să urmeze o carieră militară, înscrierile făcându-se până pe data de 24 aprilie.

Cariera militară oferă posibilitatea de a beneficia de o serie de avantaje dintre care cele mai importante sunt: educaţie  gratuită, calificare profesională, siguranţa locului de muncă, posibilităţi de promovare, acces la facilităţile de recuperare, sportive şi recreative ale Ministerului Apărării Naţionale, inclusiv asistenţă post carieră.

Sute de locuri pentru băieţi, zeci pentru fete
Pentru colegiile naţionale militare din Alba-Iulia, Breaza şi Cîmpulung Moldovenesc, Ministerul Apărării Naţionale scoate la concurs 300 locuri – pentru băieţi şi 60 locuri – pentru fete. Informăm elevii de clasa a VIII-a că, mai pot să se înscrie şi să finalizeze dosarul de candidat până la data de 24.04.2015. După susţinerea probelor de selecţie, testarea psihologică, verificarea capacităţii motrice şi interviul de evaluare, în Centrele Zonale de Selecţie şi Orientare, candidaţii care sunt declaraţi ,,admis”, vor susţine testul grilă de verificare a cunoştinţelor la limba română şi matematică.
Pentru instituţiile militare de învăţământ universitar, academiile militare şi Institutul medico-militar, oferta educaţională este deosebit de generoasă, în sensul că Ministerul Apărării Naţionale scoate la concurs 365 locuri – pentru băieţi şi 59 locuri – pentru fete, pentru tineri care doresc să îmbrăţişeze profesia de ofiţer în Armata României.
Pentru instituţiile militare de învăţământ postliceal, şcolile de maiştri militari şi subofiţeri, Ministerul Apărării Naţionale scoate la concurs, pentru tinerii care doresc să devină maiştri militari în Armata României, 261 locuri – pentru băieţi şi 35 locuri – pentru fete pentru armele şi specialităţile specifice forţelor terestre, forţelor aeriene şi forţelor navale.
Candidaţii pentru profesia de ofiţer şi cea de maistru militar, trebuie să provină din rândul tinerilor absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat sau elevilor de liceu din ultimul an de studii.

Informaţii suplimentare, la CMJ
Informaţii referitoare despre conţinutul dosarului şi al probelor de selecţie în detaliu, numărul de locuri scoase la concurs pe arme şi specialităţi militare, tematica şi orice alte date necesare, cei interesaţi le pot obţine la sediul biroului din Târgu-Jiu, str. Parâng, nr. 1  – în incinta Cercului Militar Târgu-Jiu –  în zilele de luni, miercuri, joi şi vineri, între orele 08.00-16.30, în zilele de marţi, între orele 08.00-16.30 sau la numărul de telefon 0253215563.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here