Fii student al Universității Politehnica Timișoara oricând, de oriunde și în ritmul tău! În 4 Iulie dăm startul pentru concursul de ADMITERE ID/IFR 2022 în format fizic! Optează pentru înscrierea online, sau din 4 Iulie la universitate și din 6 Iulie în centrele zonale dedicate admiterii.
Accesul la cursuri, note, teme și informații administrative este permanent prin platforma Campus Virtual UPT. Activitățile de laborator, seminar și examenele au loc doar sâmbăta și duminica. Cursurile și cadrele didactice, competențele, titlul și profesia sunt aceleași cu studiile la forma de învățământ cu frecvență.
Echipa de Suport dedicată ID/IFR îți stă la dispoziție, atât în perioada de admitere, cât și pe parcursul anilor de studiu!
Te-ai gândit să termini o facultate, însă crezi că timpul nu îți permite? Acum poți deveni student la Universitatea Politehnica Timișoara, indiferent de localitatea sau țara de rezidență, numărul orelor lucrate pe săptămână sau responsabilitățile de zi cu zi.
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul ID/IFR și e-Learning (CeL) organizează și desfășoară, în perioada următoare, admiterea online și fizic pentru programele de studiu în regim de învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă.
https://elearning.upt.ro/admitere/
ADMITERE 2022
Informatică: informaticieni – 3 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Automatică și Calculatoare – 100 locuri
https://elearning.upt.ro/educatie/licenta/informatica/
Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații: ingineri – 4 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale – 50 locuri
https://elearning.upt.ro/educatie/licenta/tehnologii-si-sisteme-de-telecomunicatii/
Comunicare și Relații Publice: specialiști în comunicare – 3 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Științe ale Comunicării – 75 locuri
https://elearning.upt.ro/educatie/licenta/comunicare-si-relatii-publice/
Tehnologia Construcțiilor de Mașini: ingineri – 4 ani de studiu, învățământ cu frecvență redusă, în colaborare cu Facultatea de Mecanică – 60 locuri
https://elearning.upt.ro/educatie/licenta/tehnologia-constructiilor-de-masini/
Tipul concursului de admitere
Pentru formele de învățământ ID/IFR, admiterea se desfășoară prin concurs de dosare, criteriul de departajare fiind media de la Bacalaureat. În acest an, procedura de admitere poate fi realizată la alegere atât exclusiv online, cât și fizic, la sediul CeL sau centrele din facultăți și centrele zonale dedicate admiterii, conform programului din calendarul admiterii 2022.
Programele de studiu sunt acreditate de către ARACIS și conferă o diplomă echivalentă celei de la forma de învățământ cu frecvență, mai precis – diploma de studii superioare de licență în forma de învățământ la distanță/cu frecvență redusă, conform cu hotărârea publicată în Monitorul Oficial al Guvernului României.
Calendar ADMITERE 2022
Înscriere candidați
01.06.2022 – 22.07.2022 , până la ora 14:00, online
04.07.2022 – 22.07.2022 până la ora 14:00, fizic la centrele din facultăți sau sediul CeL conform orarului afișat
06.07.2022 – 08.07.2022 până la ora 16:00, fizic în centrele zonale de admitere conform orarului afișat
11.07.2022 – 19.07.2022 până la ora 16:00, fizic în centrele zonale de admitere conform orarului afișat
Concurs de dosare
25.07.2022
Rezultatele concursului
25.07.2022, ora 20:00
Confirmări Runda I
26.07.2022, ora 10:00 – 27.07.2022 până la ora 16:00
26.07.2022, ora 10:00 – 27.07.2022 până la ora 16:00, fizic la centrele zonale
Afișare Runda II
29.07.2022, ora 14:00
Confirmări Runda II
29.07.2022, orele 14:00 – 18:00
29.07.2022, orele 14:00 – 16:00, fizic la centrele zonale
Rezultatele finale
29.07.2022, ora 20:00
Înscrieri online și fizic
Înscrierea la concursul de admitere cu depunerea actelor necesare și întreg procesul de admitere și confirmare a locului, pentru anul universitar 2022-2023 se poate realiza atât online – folosind aplicația dedicată Enroll (https://admitere.upt.ro/ ), cât și fizic, la centrele din facultăți sau sediul CeL, sau centrele zonale dedicate admiterii, personal de către fiecare candidat.
Mobil: (+4)0725 890 389; (+4)0725 890 988
E-mail: contact@elearning.upt.ro
Metoda de învățământ
Diploma de licență acordată la finalul studiilor este echivalentă celei de la forma de învățământ cu frecvență, singura diferență fiind menționarea formei de învățământ. Curricula, cursurile sunt identice cu cele de la forma de învățământ cu frecvență, iar tutorizarea va fi efectuată de către aceleași cadre didactice care desfășoară cursuri la forma de învățământ cu frecvență.
Avantaje ale desfășurării cursurilor prin învățământ la distanță:
- întâlniri față în față, în Universitate / semestru, programate în zilele de sâmbătă – ID
- întâlniri sâmbăta și duminica conform planului de învățământ anual – IFR
- acces permanent la platforma online Campus Virtual al UPT – cursuri, note, teme și informații administrative
- examene programate doar sâmbătă și duminică
Studenții ID/IFR beneficiază de suport fizic la sediul CeL, dar și online, prin intermediul Campusului Virtual: materiale de curs, teme și activități, note examene, informații administrative, comunicare și interacțiune directă pe durata studiilor.
Specializări
Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații
Absolvenţii acestei specializări vor deveni specialişti de înaltă performanţă şi competenţă cu o bună pregătire fundamentală în domeniul electronicii şi telecomunicaţiilor, dar în egală măsură pregătiți şi în domenii conexe, astfel încât să se integreze rapid în economia de piaţă.
Ei vor beneficia de pregătire de înalt nivel în domenii de actualitate pe piaţa muncii: transmisii integrate de date şi voce, tehnologii audio-video şi multimedia, programare web, reţele de telecomunicaţii, telefonie fixă şi mobilă, dezvoltare de aplicații online.
Toți absolvenţii ultimelor generații şi-au găsit locuri de muncă în domeniu. http://www.etc.upt.ro/
Informatică
Absolvenţii acestei specializări vor deveni specialişti informaticieni. Informaticianul în formare trebuie să poată găsi soluţii complete pentru problemele practice de prelucrare a datelor şi pe baza conceptelor generale ale informaticii şi ştiinţei calculatoarelor. Pentru aceasta trebuie să stăpânească pe lângă bazele teoretice ale informaticii şi posibilităţile utilizării practice a acestora. El/ea va trebui să cunoască şi să înţeleagă un spectru larg de aplicaţii din tehnică, respectiv economie. Informaticianul găsește un larg domeniu de activitate în diverse domenii ale tehnicii şi economiei.
Ei vor beneficia de pregătire de înalt nivel în domenii de actualitate pe piaţa muncii: medii de programare, dezvoltare şi administrare sisteme informatice, administrare de reţea, dezvoltare de aplicaţii web.
Comunicare şi Relaţii Publice
Pentru Comunicare şi Relaţii Publice (CRP) în regim de învăţământ la distanţă (ID) competenţele, calificările şi diplomele conferite sunt identice cu cele oferite de specializarea la forma de învăţământ cu frecvenţă Comunicare şi Relaţii Publice, domeniul de licență Științe ale Comunicării. Titlul profesional care se acordă absolvenților la finalizarea studiilor este de “Licenţiat în Ştiinţe ale comunicării”.
Programul de studii Comunicare şi relaţii publice – învățământ la distanță formează absolvenţi capabili să activeze ca specialişti în domeniul comunicării şi al relaţiilor publice pentru activităţi specifice ocupaţiei, desfăşurate în instituţii, societăţi comerciale, organizaţii politice, organizaţii non-guvernamentale etc.: specialişti în comunicare și relaţii publice, specialişti în relaţiile cu presa, purtători de cuvânt, consultanţi în comunicare și relații publice, consultanţi resurse umane, asistenți manager, referenți, mediatori lingvistici.
Tehnologia Construcţiilor de Maşini
Specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini (TCM) defineşte o profesie adaptată evoluţiei economice prezente şi viitoare, conectată la practica europeană şi mondială, în care inginerului mecanic, pe lângă instruirea tehnică de bază de profil Inginerie Industrială, i se formează competenţe operaţionale pentru sectorul productiv în general dar şi pentru sfera serviciilor şi de promovare produs.
Profilul profesional al inginerului TCM oferă absolvenților noștri posibilități diversificate de integrare pe piaţa muncii în sectoare industriale sau de prestări de servicii cum ar fi: producţia de componente, subansambluri sau produse industriale sau manufacturiere, pentru industria de autovehicule (automotive), energetică, transporturi aeriene, navale sau feroviare, echipamente industriale, produse electrocasnice, aparate de măsură și control, mecanică auto, întreținere şi reparații în domeniul mecanic.
Ce spun studenții și absolvenții specializărilor la ID și IFR
ID are profesori foarte buni și dedicați, care m-au ajutat sa deprind cunoștințe în domeniul atât de dinamic al tehnologiei informației, prin cursuri moderne și interactive. Prin studiu continuu, lucru la firmă, concursuri, un internship în Finlanda și alte cursuri și specializări online pe care le-am urmat cu multă pasiune, cred am reușit să acumulez multă experiență pe perioada facultății și să fiu cu un pas în fața colegilor mei, la finalizarea studiilor de licență.
Lumea în care trăim astăzi și industriile în care lucrăm sunt într-o continuă dezvoltare și se tehnologizează foarte repede, iar noi suntem nevoiți să nu ne oprim din învățat pe tot parcursul vieții, pentru a rămâne relevanți în domeniile în care profesăm. De asemenea, și modul de lucru se schimbă, programele de lucru devin mai flexibile pentru a le permite oamenilor să își ducă la capăt responsabilitățile pe care le au.
Astfel, consider că probabil cea mai bună opțiune care ne oferă cunoștințele necesare, flexibilitatea de a ne urma interesele și modelul de învățare continuă este o astfel de specializare la distanță, pe care eu sunt foarte mulțumit ca am urmat-o.
Victor Holotescu – absolvent Informatică ID, promoția 2016
Care este scopul meu la UPT – TCM-IFR ?
Cu toții avem visuri, al meu a fost să ajung inginer. S-a întâmplat la 27 de ani, la nici 2 luni după începerea cursurilor UPT-TCM-IFR. Trebuie doar să crezi în visul tău și cel mai important să știi ce vrei.
IFR mi-a oferit șansa unei noi vieți. Recunosc că pe primul loc este familia mea, dar totodata îmi gestionez timpul destul de bine (având în vedere participarea la cursuri, doar în weekend-uri) iar timpul rămas după job îl aloc atât studiului (curiozitate, interes și pasiune) cât și momentelor petrecute cu cei dragi, pentru a evolua nu doar intelectual dar și pe plan social, spiritual cât și fizic.
Recomanzi IFR?
Da, am recomandat tuturor oamenilor, indiferent de vârstă, oameni care nu au avut curaj sau care au crezut că nu este momentul. “În fiecare zi te trezești și ai o a doua șansă să faci ce vrei, să fii cine vrei, singurul lucru care te poate opri ești tu”.
Marius Bundac – student în anul IV – Tehnologia Construcțiilor de Mașini IFR
N-am uitat de facultate. Din momentul în care am fost admisă la Facultatea de Științe ale Comunicării din cadrul Universității Politehnica Timișoara am știut că locul meu este aici. Am ales specializarea Comunicare și Relații Publice deoarece are ceva aparte, ceva ce te face să rămâi lângă cadrele didactice și să aprofundezi domeniul cât mai mult. Această facultate îți oferă direcții diverse de dezvoltare și învățare și te pune fără îndoială în fața unor oportunități extraordinare de a cunoaște și de a te dezvolta. Aici este locul potrivit pentru cineva care dorește să intre în lumea publicității, a PR-ului sau în general, în lumea comunicării. Pentru mine, cei trei ani de studenție la Facultatea de Științe ale Comunicării specializarea Comunicare și Relații Publice a însemnat o treaptă care te aduce mai aproape de statutul de profesionist într-un domeniu mereu actual și de interes. Cu ajutorul îndrumătorilor, al cadrelor didactice, care m-au susținut de-a lungul celor trei ani de facultate, treapta nu a fost greu de urcat.
În concluzie, vă îndemn pe toți cei care iubiți domeniul comunicării și aveți interesul de a înțelege cât de mult contăm pe actul comunicațional, cu toate speciile acestuia, în domeniul Comunicării și Relaților Publice să profitați de șansa de a evolua! Gustă din toate și alege ce ți se potrivește!
Violeta Oneț – absolventă Comunicare şi Relaţii Publice ID – promoția 2019
Dacă ești deja angajat și nu ai timp să faci o facultate la zi care să te ajute în domeniul tău, facultatea la distanță este cea mai potrivită pentru tine! Așa am făcut și eu! Cred în învățarea și educarea continuă și te încurajez și pe tine să o faci! Mai ales în domeniul care te pasionează!
Ludmila Focsa-Popovici – ETC ID 2018
Informații suplimentare:
Website CeL: https://elearning.upt.ro/admitere/
Facebook: https://www.facebook.com/CIDUPT
Twitter: http://twitter.com/elearning
Instagram: @elearning_upt
Youtube: http://www.youtube.com/user/cidupt
Contact
Centrul ID/IFR si e-Learning
Mobil:
(+4)0725 890 389
(+4)0725 890 988
E-mail: contact@elearning.upt.ro