Investiţiile din sănătate, cât şi răsplata oferită angajaţilor din sistem, de la medicul primar până la portar, au condus la deteriorarea imaginii unuia dintre cele mai necesare servicii pentru cetăţean. Peste tot se vorbeşte doar despre mită, şpagă, condiţionare şi malpraxis, pentru că un serviciu de proastă calitate poate deveni şi mai greu de abordat prin intermediul acestor genuri de manipulare.
Lucrurile nu sunt departe de adevăr, deoarece angajaţii prost plătiţi aşteaptă să fie mai întâi răsplătiţi de cel care are nevoie acută de un serviciu indispensabil. Nu toţi angajaţii din sănătate întind întâi mâna, ci îşi fac întâi meseria, pentru că asistenţa medicală nu aşteaptă niciodată negocierile, pentru că ele pot fi fatale.
Însă, împământenirea gesturilor de curtare a celor care poartă halate albe a transformat relaţia medic – asistent – înfirmieră -pacient în subiect de telenovelă, în multe spitale mici găinării înlocuind relaţii normale şi obligatorii până la urma urmei. Datorită subfinanţării sistemului, de multe ori bolnavii au fost nevoiţi să-şi cumpere medicamente şi materiale şi există unităţi în ţară în care acest lucru se practică oficial, neoficial rămânând doar preţul serviciului achitat înainte sau după actul medical în funcţie de calitatea umană a celui care îl execută.
În viaţa mea am lucrat în diverse unităţi medicale. Cândva, prin anul 1977, la Segarcea, judeţul Dolj, lucra un chirurg medic primar, care făcea intervenţii chirurgicale destul de laborioase doar cu un asistent de radiologie şi asistat de una sau două asistente pe care şi le pregătise în timp.
A fost acuzat de multe ori de luare de mită sau de foloase necuvenite pentru că medicul primea de la bolnavi, însă numai după ce îşi făcea meseria şi din ceea ce primea cumpăra, prin intermediul unor prieteni cu putere politică, medicamente străine de la farmaciile din Bucureşti. Odată, la un asemenea control, medicul i-a lăsat pe cei care controlau în ceaţă şi a intervenit la o urgenţă care nu suporta amânare.
După ce şi-a făcut treaba i-a trimis pe aparţinători să le dea banii celor care îl aşteptau în cabinet. Ce a urmat este simplu: oamenii au plecat cu capetele în pământ, vizibil marcaţi de faptul că îl şicanau pe chirurg de pomană. În plic era doar o sută de lei de-atunci… Dacă administraţiile publice vor reuşi să aducă finanţarea spitalelor la suficienţă, s-ar putea să reîntâlnim în spitalele din Gorj şi oameni de talia chirurgului de la Segarcea, ceea ce ar fi ideal.
Constantin Bunilă
