Adio, Energia! Baschetul a murit, niciun semn de la handbal

425

Fanii sportului de sală din Gorj vor avea viaţă grea în sezonul competiţional 2016/2017. La Tg-Jiu există deocamdată o singură certitudine, aceea că momentan nu vom mai vedea echipe în prima ligă. Deşi oficialii de la baschet aşteptau cu sufletul la gură “un wildcard” din partea Federaţiei, care i-ar fi permis formaţiei noastre să continue în Liga Naţională, acest lucru nu s-a întâmplat. Nici la handbal, situaţia nu a fost mai roz. Cu toate că au reuşit să se menţină pe prima scenă, cu jucători neplătiţi cu lunile, responsabilii de soarta echipei au recunoscut că nu mai există premise pentru a continua în Liga I. Totuşi, handbalul s-ar părea că are mai multe şanse să existe în anul următor printr-un Club Sportiv Universitar, care va avea o formaţie în eşalonul doi. Este vorba de CS Universitatea Constantin Brâncuşi, echipă care se va baza pe tinerii handbalişti din oraş şi, în funcţie de buget, pe alţi sportivi cu care să atace promovarea.

Tratative îngheţate!
Din nefericire, Energia, aşa cum o ştiam, are şanse minime de a ne mai bucura. Cu datorii uriaşe acumulate, unul dintre cluburile fanion din ţară pare că a fost lăsat de izbelişte. Site-ul oficial al grupării este “paralizat” din data de 20 aprilie 2016, când se anunţa “marea afacere grecească”, adică preluarea echipei de baschet de către Nikolaos Krokos, managerul Collazen. Între timp, investitorul s-a evaporat, nemulţumit se pare că echipa nu a găsit clemenţa necesară de la federali pentru a juca în prima divizie. Despre discuţiile ce urmau să aibă loc în această lună cu autorităţile judeţene, nimeni nu a mai pomenit nimic. De altfel, nimeni nu ne spune nici de proiectul de la handbal, o poziţie oficială urmând a fi comunicată, se pare, în zilele următoare.
Fostul antrenor secund al Energiei, Claudiu Alionescu, a spus că indiferent dacă echipa de baschet ar fi rămas în primul eşalon ar fi fost aproape imposibil ca fanii acestui sport să se bucure de Liga Naţională şi în anul competiţional 2016/2017: “Cred că deznodământul era acelaşi, avem exemplul foarte bun de la echipa de handbal. Băieţii au rămas şi au salvat echipa de la retrogradare, chiar au salvat un sezon, clasându-se pe locul al 9-lea şi anul acesta vor fi nevoiţi să înceapă un nou proiect în Liga a II-a”.
Alionescu a spus şi care sunt paşii pentru ca baschetul să aibă continuitate la Tg-Jiu, dar şi care este data limită pentru înscrieri: “Anul acesta este foarte greu să mai înscriem o echipă, dacă nu va fi Energia. Pentru a înscrie o echipă este nevoie să fie afiliată la Federaţia Română de Baschet, în momentul actual există C.S.S. Tg-Jiu, BC Tg-Jiu şi mai există un club privat, CS STAR 2010 Tg-Jiu, toate afiliate. Liga a doua este ultimul nivel de la care se începe, astfel, ca şi structură de afiliere ar fi şanse, însă timpul este foarte scurt. Termenul limită de înscriere al echipei este 28 august”.
Alionescu are încredere că un proiect solid ar putea fi “pus pe tapet” de la anul, şi spune că există şanse foarte mici ca baschetul mare să mai apară, acum, în Gorj: “Eu sunt foarte sceptic că anul acesta am mai avea vreo echipă de Divizia B. Sper totuşi ca pentru la anul, când vom avea mai mult timp la dispoziţie, să se aşeze toată lumea la masa tratativelor, să găsească cele mai bune soluţii, chiar cu înfiinţarea unui CSM. Poate în cadrul CSM Pandurii, sau înfiinţarea unui alt club cu secţie de baschet şi, din toamna anului viitor, să începă reclădirea unei echipe de seniori”.
“Ce a fost mai frumos decât baschetul? Acest sport a demonstrat pe plan intern şi european că, aici la Gorj, înseamnă sănătate, înseamnă copii valoroşi şi prin echipele de copii şi juniori pe care le avem demonstrează încă o dată că trebuie investiţi bani. Sper din tot sufletul că va mai fi o echipă şi alături de ea sute de oameni, aşa cum au mai fost de-a lungul anilor. Fac un apel la autorităţi şi sponsori să ajute baschetul pentru că este iubit de copii”, a declarat şi liderul galeriei Energiei, Radu Popovici.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here