Adi Câmpeanu, exemplul de primar de la Runcu!

7120

Cele aproape 93 de procente pe care le-a obținut la alegerile de duminică și cu care a fost reales pentru a patra oară în fruntea comunei Runcu stârnesc invidia celorlalți edili din județ și chiar și pe cea a colegilor de partid. Adi Câmpeanu este primarul care a arătat că poate moderniza comuna indiferent de guvernarea de la București, eforturile lui fiind răsplătite acum cu procente pe care unii le consideră imposibil de realizat. Sunat și felicitat de colegi de partid, de primari sau de oameni simpli, proaspătul reales s-a și apucat de treabă prin comună, semn că știe ce are în continuare de făcut, față de alții care mai au multe de învățat. „Bă dă-mă naibii” a fost reacția lui Florinel Țuilă când a aflat procentele lui Adi Câmpeanu, asta în condițiile în care și el a fost reales la Cătunele cu un scor de invidiat. Dincolo de laude și felicitări rămân însă de explicat motivele pentru votul cvasi-general pe care locuitorii din Runcu l-au dat primarului lor la alegerile de duminică. „Noi ceea ce facem în comunitate facem pentru a mulțumi concetățenii și se pare că și reușim acest lucru.Nu promitem ceea ce nu putem realiza. Dacă facem o promisiune ne mobilizăm ca să o realizăm pas cu pas. Promisiunile din mandatul anterior sunt realizate cam 90%. De fonduri pentru a realiza aceste lucruri nu ducem lipsă. Facem drumuri și asta în condițiile în care avem o rețea de 140 de km pe care am asfaltat-o în integralitate. Am preluat chiar drumuri de la Consiliul Județean pentru a le putea moderniza. Depun proiecte pentru a atrage fonduri europene sau guvernamentale, dar banii pentru aceste proiecte vin cu multă zbatere, cu multă implicare. Am la primărie o echipă de aproape 30 de oameni, toți sunt competenți, își fac treaba ca la carte, iar beneficiarii acestor eforturi sunt cetățenii din Runcu. Din punctul nostru de vedere fonduri pentru a realiza proiectele există, trebuie doar implicare. Cei care spun că nu au bani ori nu își doresc să facă diverse lucruri ori nu aleargă pentru a-i obține. E adevărat că trebuie multă perseverență. Te scoate pe ușă, te întorci pe geam, insiști, știți cum e vorba aceea. Am avut proiecte bine făcute și am obținut finanțare pentru că ne facem treaba ca la carte de fiecare dată”, explică edilul. Realegerea edilului vine și pe fondul dezvoltării turismului în localitate. Runcu are acum aproape 40 de pensiuni și este prima localitate din județ care are nu una, ci două stații de încărcare a mașinilor electrice. Poate suna nefiresc, dar stațiile de încărcare sunt folosite fix de turiștii care vin în zonă, afirmă primarul. „Avem două stații pentru că e normal și firesc să faci mai întâi infrastructura pentru ca mai apoi oamenii să își procure mașini electrice, iar acestea sunt foarte utile turiștilor care vin aici. Încarcă mașinile la cele două stații, se cazează la pensiuni, se plimbă cu bicicletele prin Cheile Sohodolului, pe Valea Susenilor și ajută la dezvoltarea localității. Orice proprietar de mașină electrică are pe telefon aplicația care îi arată locațiile cu stațiile de încărcare și, atunci, cele de la noi sunt foarte ușor de găsit”, explică primarul. Pentru localnici vorbele lui din campanie nu sunt simple promisiuni, ci cuvinte în care oamenii cred cu tărie. După mai bine de un deceniu în care edilul le-a arătat că face și rezolvă problemele comunității, acum sătenii spun că și-l doresc pe viață în fruntea comunei. „Poate doar dacă nu mai vrea el să fie primar o să piardă funcția asta, în rest cred că data viitoare va fi votat 100%. Păi nu ai cum să nu-l votezi atâta timp cât a făcut drumuri bune, canalizare, școli și grădinițe cu program prelungit, e sala de sport cum nu există prin vreo altă comună. Să veniți iarna să vedeți cum se face deszăpezirea la noi, că nu avem probleme. S-a ocupat de tot ce ne trebuie, iar noi de ce să nu-l votăm. Acum înțeleg că lucrează la un proiect ca să ne bage gaze, iar dacă face și treaba asta vă dați seama că nu cred că va mai fi cineva care să nu-i dea votul peste patru ani”, a spus un locuitor din Runcu.
Gelu Ionescu

2 COMENTARII

  1. Stimate Dnule Adrian
    Am urmărit reportajul Romania te iubesc despre -Podurile nostre Toate -reportaj in care apareți si dvs cu realizările in domeniu drumurilor comunei Runcu.
    Va scriu din Spania (Barcelona) , in cazul in care va interesează avem o experienta de peste 35 ani de a executa drumuri trazitabile utilizando nano-propilena.
    In cazul in care va interesează soluția nostra va ofer spre prezentare un dosier con proiectele realizate atit in Spania cit si in lume .
    O zi buna va doresc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.