Vlad Țepeș, un alt erou național, a ajuns să fie socotit vampir fiind create tot felul de legende și chiar filme pe această temă. Este de-a dreptul revoltător să afli că suntem cunoscuți în lume drept un popor de vampiri, că mulți străini care vin la noi întreabă mai întâi de Castelul vampirului Draculea. Nu mai puțin mizerabile sunt încercările de a umbri meritele marelui făuritor al Micii Uniri și mai ales al României moderne, prin nenumăratele reforme progresiste pe care le-a făcut în cei numai 7 ani de domnie, prin aducerea în prim plan a relației extraconjugale pe care a avut-o cu Maria Obrenovici, urmărindu-se compromiterea și denaturarea imaginii unui mare patriot și erou al neamului românesc. Elena Cuza, soția sa, nu a făcut caz din asta alegând să sufere în tăcere, dar în același timp i-a fost mereu alături susținând toate acțiunile soțului ei începând cu făurirea unirii și continuând cu reformele și intensa activitate diplomatică dusă de Voievod atât pentru recunoașterea și definitivarea unirii cât și pentru obținerea independenței față de turci. Adevărată sfântă a neamului românesc, Elena Cuza nu numai că și-a urmat soțul în nemeritatul surghiun, nu numai că i-a adus osemintele în țară și chiar i-a crescut pe cei doi copii pe care acesta i-a avut cu amanta, dar până în ultimele clipe ale vieții s-a dedicat neamului românesc înființând aziluri de bătrâni săraci, orfelinate pentru copii rămași fără părinți, spitale și alte acțiuni de caritate continuând să venereze memoria soțului ei și să susțină acțiunile de continuare a reformelor pe care acesta le-a început. Și atunci cum pot judeca niște neveniți viața personală a acestui titan al istoriei noastre naționale, la picioarele căruia ar trebui să îngenuncheze și să-i mulțumească pentru ce a făcut pentru națiunea română? Dar pesemne că fiind atât de josnici și de mici, nici la tălpile lor nu reușesc să ajungă și atunci se mulțumesc să arunce cu noroi. Rușine lor! Rușine tuturor celor care ne denigrează neamul și eroii și totodată rușine manipulatorilor care se află în spatele lor! Dumnezeu să-i judece dacă noi nu reușim s-o facem și să deschidă ochii acestui popor ca să le vadă vicleniile meschine, să ne ajute trecem cu demnitate peste ele punând la locul cuvenit adevăratele valori ale neamului românesc! Sunt și alte exemple de personalități marcante a căror imagine este terfelită de răuvoitori, iar odată răul făcut este foarte greu, deseori imposibil de reparat. Odată dus până la capăt planul de manipulare, oricâte strădanii s-ar face mai târziu, adevărul nu mai poate fi scos la lumină, pentru cei mai mulți minciuna este mai credibilă decât argumentele aduse în slujba adevărului oricât ar fi ele de multe. Oamenii sunt de obicei creduli ușor de manipulat – o meteahnă ce stă în firea omului, iar manipulatorii se folosesc din plin de ea. În presă sunt nenumărate exemple de terfelire a imaginii unuia sau altuia, și chiar dacă a doua zi se dă dezmințire lumea continuă să creadă ce s-a scris prima oară sau cel puțin rămâne cu o suspiciune. Din aceste motive arma manipulării este extrem de periculoasă și de cele mai multe ori oferă rezultatele scontate. Ca să se înțeleagă mai bine voi da un exemplu din vremurile noastre. Când nu reușesc să compromită pe cineva cu șantajul sau DNA, manipulatorii inventează alte pretexte care să prindă la public, chiar dacă mulți nu le înțeleg. Între acestea aș evidenția folosirea armei așa zisului plagiat. Se știe că în special după decembrie 1989 numai cine nu a vrut nu a făcut un doctorat care, potrivit procedurii se încheie cu o lucrare de absolvire care ar trebui să fie o lucrare de cercetare inedită. Cum se știe că nu toți sunt genii dar în schimb sunt mulți care râvnesc după titlul de doctor, unele din aceste lucrări, cu acordul îndrumătorului de doctorat preiau în mai mare măsuri fragmente din cercetări făcute de alții. Cei mai mulți dintre doctoranzi își văd liniștiți de treabă câtă vreme nu acced la funcții politice sau guvernamentale. Dar, odată ce ajung să ocupe o poziție importantă în stat, plagiatul poate deveni o problemă mai ales atunci când acea persoană nu convine celor interesați să ne țină supuși și să facă ce vor ei în această țară. Să nu fim naivi să credem că numai Ponta sau Ciucă au plagiat. Sunt și mulți alții, numai că aceia servesc interesele manipulatorilor, și atunci nu se ia nimeni de ei. Atunci când într-o poziție cheie ajunge cineva care le încurcă planurile se declanșează arma manipulării și prin oameni plantați de serviciile de dezinformare în anumite poziții se aduc acuzații de plagiat și astfel acea persoană se elimină din viața politică. Evident că nu ar fi trebuit să se ajungă la plagiat, dar vina cea mai mare în opinia mea o poartă cei care închid ochii și dau drumul la diplomele de doctorat pe bandă. Dacă ar fi fost o exigență firească nu s-ar fi ajuns la asemenea cazuri. Dar poate că și asta a fost studiat de manipulatorii care știu să-și facă treaba. Fiind lăsată deschisă această portiță mulți dintre doctoranzi s-au folosit de ea pentru a obține titlul la care visau, iar dacă li se oferea posibilitatea s-o facă cu mai puțină muncă profitau de ea – e ceva care ține tot de firea omului. E greu de crezut că după decembrie 1989 statul român a fost condus de un patriot, de cineva care să-și slujească țara și să se lupte pentru interesele poporului din care face parte. Din lupta politică ce a avut loc putem doar presupune că liderii de marcă au servit interese diferite care continuă să fie în conflict pentru a aservi România uneia sau alteia dintre marile puteri sau să urmărească alte scopuri. Chiar și în Europa sunt țări nemulțumite de strădaniile Austriei de a-și reface vechiul imperiu prin stăpânirea bogățiilor României. Se știe că cine deține puterea economică o are și pe cea politică. Statul român nu mai are de mult pârghii economice iar acum, cu criza energetică, riscă să piardă și puținul cu care a mai rămas. Așa se explică faptul că periodic au apărut și unii lideri care pentru a se distanța de Austria și a combate interesele ei hegemonice par să susțină interesul național și optează pentru măsuri de redresare a economiei și a nivelului de trai al populației. Aici intervin manipulatorii și scotocesc tot ce pot găsi în viața acelui lider politic care și-a permis să sfideze puterea imperială. Și așa se ajunge la plagiat, uneori real, alteori inventat, pentru că o lucrare de cercetare trebuie să se fundamenteze pe studii anterioare, și e firesc să fie date citate. Dar fără a cere mai întâi o verificare se aruncă anatema și e de ajuns, imaginea este pătată chiar dacă ulterior se dovedește contrariul. Cum opoziția noastră este departe de a fi constructivă și pusă să apere interesele naționale se aruncă cu furie asupra unui om care poate că se străduiește să facă ceva și pentru țară. Politicienii noștri uită că pentru oamenii de rând contează prea puțin ce scrie în acele lucrări de doctorat. Pe ei îi doare sărăcia de multe ori lucie în care trăiesc, îi doare faptul că bogățiile țării se scurg în afara țării în loc să se bucure cum ar fi firesc de ele, îi doare faptul că s-au majorat de câteva ori facturile la energie electrică și gaz metan, că economia țării este pe cale să fie distrusă, iar pe lângă toate acestea ce mai contează o amărâtă lucrare acceptată ca teză de doctorat de îndrumătorul care poartă vina că nu a verificat-o sau poate a făcut acest lucru intenționat, pentru că manipulatorii își găsesc oameni în toate mediile sociale, lăcomia îi face pe mulți să accepte tot felul de compromisuri la fel cum și recent au făcut cei ce aveau datoria să controleze piața energiei. Departe de a susține plagiatul consider că oamenii politici trebuie judecați după faptele lor și nu după asemenea lucruri care nu au nici o legătură cu guvernarea unei țări. Dacă se dovedește că plagiatul este real doctoratul poate fi anulat dar judecata politică a acelor lideri ar fi firesc să fie făcută de popor, iar opoziția ar trebui să-i judece doar pentru acțiunile specifice funcției pe care o au. Altfel, facem jocul manipulatorilor care își strâng fericiți mâinile că au reușit din nou.
5.Schimbarea imaginii unei personalități poate urmări și alte interese.
Astfel, o parte a istoricilor unguri se străduiesc de ceva vreme să schimbe originea românească a celor mai mari personalități ale Regatului Ungariei, Iancu de Hunedoara și Matei Corvin. Iar planul se pare că le-a reușit, deși sunt documente certe care atestă că părinții lui Iancu au fost românii Voicu și Elisabeta, tatăl fiind venit în Transilvania cu Mircea cel Bătrân după bătălia cu turcii de la Rovine. În ciuda acestor documente cât și a multor alte dovezi strădaniile manipulatorilor au reușit. La fel ca în cazul lui Vlad Țepeș ei au folosit ceea ce prinde mai ușor la popor. Au inventat o legendă prin care atribuie paternitatea lui Iancu regelui Ungariei Sigismund de Luxemburg. Legenda fiind bine închegată pentru a părea credibilă s-a răspândit în timp în popor la fel ca povestea privind legăturile extraconjugale ale Voievodului Ștefan cel Mare. Se știe că la oameni prinde ușor tot ce ține de viața amoroasă, mai toate poveștile și legendele românilor fiind țesute în jurul lui Făt Frumos și ale Elenei Cosânzeana. Așa a prins și această legendă din păcate expusă ca un adevăr chiar de ghizii îmbrăcați în straie de daci de la Castelul Huniazilor. Unde ești să auzi asemenea calomnii în casa ta, tu, Iancule, care ți-ai iubit părinții și țara mai mult ca orice? Cum să vehiculezi o asemenea minciună când scrierile vremii atestă că Iancu nu a fost băgat în seamă de regele Sigismund, că ascensiunea lui a pornit abia după aducerea pe tronul Ungariei a lui Vladislav Jagello al Poloniei, ea datorându-se mai ales personalității sale ieșită din comun și victoriilor obținute împotriva otomanilor care voiau să cucerească Ungaria și întreaga Europă. Stând pavăză la hotare, românul Iancu a devenit cel mai cunoscut apărător al creștinătății din vremea lui, misiune ce a fost continuată de fiul său Matei Corvin, dar și de Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare, care i-au luat locul după cumplita bătălie de la Belgrad, după care Iancu a murit. Se știe tot din documente păstrate că în bătăliile duse cu turcii Iancu s-a folosit în primul rând de frații lui din cele trei țări române, de secui și de sașii din Făgăraș și Sibiu, în vreme ce principii Europei se mulțumeau doar cu promisiuni pe care nu și le-au respectat niciodată, ba chiar înainte de bătălia de la Belgrad până și grofii maghiari și regele Ladislau al Ungariei au fugit la Viena de teama turcilor. Și atunci cum să arunci o asemenea minciună, cum să schimbi din alb negru și din negru alb, să schimbi fără jenă originea marelui Iancu, iar prin el și pe cea a fiului său regele Matei Corvin? Dar adevărații istorici cunosc adevărul în ciuda legendei mincinoase care continuă să circule.
Andrei Breabăn, scriitor și jurnalist
