Adela Dumitrescu s-a impus în maratonul de la București

1087

Atleta gorjeancă Adela Dumitrescu (Bălțoi) a câștigat, pentru a doua oară consecutiv, Bucharest Marathon 2022. Fosta sportivă de la CS Pandurii Târgu Jiu s-a impus în cursa de 42 de kilometri în 2h 48min și 9s. Întrecerea s-a desfășurat duminică, 9 octombrie. ,,Știam traseul de anul trecut și nu aveam emoții în privința asta, temperatura a fost pe placul meu, și sunt încrezătoare în pregătirea mea indiferent de traseu și anotimp. Diferența în cursă consider că s-a făcut înainte să iau startul, am foarte mare încredere în pregătirea mea, 95 % din cursă am condus fără probleme. Timpul nu este unul foarte bun îmi doream să alerg mult mai tare, în schimb obiectivul meu principal era să câștig, în acest fel mi-am apărat titlul de campioană de anul trecut. Pentru mine această victorie înseamnă foarte mult, îmi dă încredere și mă motivează să muncesc mai mult ca până acum. Vreau barem pentru Jocurile Olimpice și sunt dispusă să fac în continuare sacrificii pentru a-mi îndeplini visele. Următoarele competiții pe anul acesta o să fie complementare. O să alerg de plăcere, dar asta nu înseamnă că nu o să dau tot ce pot pentru a obține un rezultat cât mai bun. În rest o să mă focusez pe pregătirea de maraton, aici îmi doresc timpi cât mai buni”, a declarat Adela pentru aimx.ro. Sportiva din Gorj este legitimată la ACS Sportul Feroviar și este pregătită de Gabriel Brănișteanu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here