Acuzaţii: Noul Consiliu de Supraveghere va semna insolvenţa CE Oltenia

1363

Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia are de la 1 iulie o nouă componență, în care se regăsesc membri ALDE, spre nemulţumirea celor din PSD. „Lucrurile nu vor rămâne așa”, a anunţat liderul PSD Gorj, Mihai Weber. Nici opoziţia nu este încântată de noile schimbări produse la vârful CE Oltenia. Preşedintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, crede că noul Consiliu de Supraveghere va semna insolvenţa CE Oltenia. „Să fim bine înţeleşi. Oamenii ăstia de la PSD şi ALDE se bat pentru bani, pentru o felie cât mai mare din cât o mai fi, o mai trăi Complexul Energetic Oltenia, că doar nu credeţi că se bat pentru bunăstarea complexului. Văzând şi noul Consiliu de Supraveghere, oamenii ăştia au fost duşi acolo, probabil, să semneze insolvenţa. Nu am niciun fel de speranţă de la membrii ALDE că vor face ceva. Ei s-au dus pe căpătuială, să prindă bani de la CE Oltenia, cât o mai ţine, rad cât pot, şi unii, şi alţii. O să vedeţi că nu va fi alt Consiliu de Supraveghere care va semna insolvenţa, ăsta va fi”, spune Vîlceanu, menţionând că ar putea urma schimbarea lui Boza din funcţie şi aducerea „unuia mai apropiat de ALDE”.
Şi liderul PMP Gorj, Nicolae Daviţoiu, crede că vor urma schimbări importante în cadrul societăţii. „Dezastrul de la CE Oltenia se va accentua prin aceste numiri care sunt eminamente politice şi care nu au nicio legătură cu profesionalismul. Vom avea epurări politice la CE Oltenia, iar drumul companiei va fi unul sigur spre insolvenţă”, spune Daviţoiu.
În schimb, Ion Iordache, liderul ALDE Gorj, vorbeşte despre „epurări strict profesionale”. „Nu vrem decât performanţă şi să meargă treaba. O să se convingă toată lumea şi va fi totul foarte transparent dacă vom putea să avem noi influenţă, în sensul de a avea un cuvânt de spus acolo. Nu vom mai lăsa să se întâmple ce s-a întâmplat până acum”, a conchis Iordache.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here