Acuzații de evaziune admise de instanță pentru un prejudiciu de peste 6 milioane de lei

273

Cele două femei pe care procurorii DNA Craiova le-au trimis în judecată în cursul verii la Tribunalul Gorj pentru că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu milioane de lei vor fi judecate de instanța de la Târgu-Jiu, după ce contestațiile acestora depuse la rechizitoriul întocmit la adresa lor a fost respins.

Magistrații au decis că rechizitoriul procurorilor anticorupție este legal și, ca urmare, procesul celor două inculpate poate să înceapă, mai ales că, în dosar, e vorba de sute de fapte de evaziune fiscală, produse, e drept, cu aproape un deceniu în urmă, judecata având toate șansele să se întindă și ea pe parcursul câtorva ani, așa cum se întâmplă în alte dosare similare.
„Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 69/P/2008 din 29 iunie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova privind pe inculpata Voina Ana Simona, trimisă în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de 48 C.pen. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 5 alin. 1 C.pen. (979 acte materiale) şi pe inculpata Stănescu Mariţa, trimisă în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 5 alin. 1 C.pen. (580 acte materiale), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatele Voina Ana Simona şi Stănescu Mariţa”, a stabilit acum instanța, decizia respectivă nefiind însă una finală, inculpatele putând să o conteste la Curtea de Apel Craiova, ceea ce va duce la o nouă prelungire a perioadei de judecată.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here