Acuzat la 13 ani că a furat opt sticle de coniac

589

Un minor de 13 ani, din orașul Rovinari și prietenul lui, Valentin Mutu, un tânăr de 25 de ani, din Godinești, sunt cercetați în libertate pentru furt calificat. Anchetatorii susțin că fapta a fost comisă luni. Aceștia sunt acuzați că ar fi luat opt sticle de coniac de pe raftul unui magazin. ”Polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari, în timp ce executau serviciul de patrulare pe strada Prieteniei, din localitate, s-au sesizat cu privire la faptul că, la un magazin alimentar, una dintre ușile de acces era întredeschisă. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care a constatat că autori necunoscuţi ar fi pătruns în incinta magazinului, pe o ușă laterală din termopan, de unde ar fi sustras opt sticle cu alcool, în valoare de 150 de lei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În urma continuării cercetărilor, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au identificat autorii furtului, ca fiind doi tineri de 13 și 25 de ani, din oraşul Rovinari, respectiv comuna Godineşti, urmând a fi cercetați în stare de libertate”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here