Acuzat că a violat un copil de 4 ani

206
Mama unui copil de numai 4 ani, din Târgu – Jiu, a făcut, marţi, cea mai şocantă descoperire din viaţa sa. Femeia l-a găsit pe băiatul vecinilor dezbrăcat, peste fiul său.

Florentina Dărăbaşi, mama micuţului Daniel, nu s-ar fi gândit niciodată că l-ar putea surprinde pe tânărul din vecini, de numai 15 ani, în timp ce întreţine relaţii sexuale cu fiul său care nu are nici 5 ani împliniţi. Speriată şi îngrozită de cele văzute, femeia a anunţat imediat poliţia despre faptul că minorul P.G.A. i-a violat copilul. Pe numele adolescentului a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de viol, cercetările fiind în plină desfăşurare. Atât mama cât şi fiul său vor fi consiliaţi de către un psiholog din cadrul Direcţiei de Asistenţă a Copilului. Copilul ar putea rămâne cu trauma pentru toată viaţa, în timp ce mama sa pur şi simplu nu îşi poate scoate din cap cele văzute, imaginea cu cei doi fiind cel puţin traumatizantă. Micuţului i-au fost prelevate probe pentru a se stabili dacă a fost, într-adevăr, violat de către vecinul său.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here