Din vremuri imemorabile, marii cugetători au pledat în favoarea păcii, împotriva zăngănitului armelor, au pus în evidenţă imoralitatea războiului. Din străvechi timpuri, s-a vrut raţionalul împotriva iraţionalului, binele împotriva răului, cinstea, demnitatea împotriva minciunii, imposturii şi demenţei. Potrivit N.Titulescu sublinia: „Gândului îi revine obligaţia de a îndepărta… tot ceea ce nu merge în pas cu naţiunea”.
În context, zăbovim cu silă asupra angoasei catalizate de afacerile ilicite, imorale, anti-umane întreprinse de birjarul Mircea Băsescu, în domeniul armamentului şi muniţiei, lăsând oarecum în umbră scandaloasele „succesuri” dobândite de EBA, Ridzi şi Leana din Pleşcoi după ce au apreciat chiloţii salvamarilor. În declaraţiile televizate şi pentru presa scrisă, diriguitorii PDL se străduiesc, precum struţul, să facă faţă acestui dubios subiect, Băsescu. Poate că „scandalul” n-ar fi luat proporţii dacă de la început un director obedient din Ministerul Economiei-responsabil cu producţia militară, domeniu păstorit de liderul PDL Adriean Videanu- n-ar fi declarat senin şi răspicat că fratele preşedintelui HĂHĂ-ilă a fost inclus ca acţionar cu 30% într-o firmă, întrucât are uşi deschise la Cotroceni, unde (prin Traian Băsescu, în CSAT) se aprobă achiziţii şi vânzări de tehnică militară. Au pus gaz peste foc, primele declaraţii ale lui Mircea Băsescu, care, înjurând birjereşte, făcea pe niznaiul în legătură cu firma aceasta, pusă la cale de oameni „hârşiţi” în domeniu. A urmat declaraţia hăhăită a preşedintelui matroz, cum că habar n-avea că fratele său a intrat într-o firmă „dubioasă” şi i-a cerut să se retragă – ceea ce, zice-se, s-a şi petrecut, după cum s-a retras şi fiica (de tot tinerică dar imbatabilă specialistă în tehnica militară) a amintitului director din Ministerul Economiei, pe care, de altfel, A. Videanu l-a şi demis fără zăbavă (dar nu şi din funcţiile de preşedinte al comisiilor de administraţie ale fabricilor de armament).
Cireaşa de pe tortul afacerii lui Mircea Băsescu a reprezentat participarea sa la o operaţiune de neutralizare a 170 de containere cu muniţie venite tocmai din Taiwan.
De aici, până direct la Traian Băsescu nu a fost decât un pas: nu numai că nu se putea ca el să nu fie informat despre matrapazlâcurile şi firmele care se ocupă de armament şi muniţie, în calitatea pe care o are, de şef peste serviciile de informaţii şi peste Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, dar tocmai el este cel care a refuzat să ia în discuţia CSAT semnarea Codului de Conduită pentru Achiziţii Militare. Codul a fost avizat pozitiv de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Afacerilor Externe, dar cel care s-a opus a fost-pentru a doua oară, chiar în acest an – Ministrul Economiei, condus de acelaşi obedient lider PDL, ministru al Economiei, Adriean Videanu.
Este obligatoriu să precizăm şi să reţinem că România este singura ţară din UE şi Agenţia Europeană pentru Apărare care a refuzat să semneze acest Cod, deşi este membră a NATO şi UE. Nu cunosc în ce măsură este pertinent argumentul invocat de diferiţi lideri PDL – cum că semnarea codului ar fi dăunat producţiei româneşti de armament, din moment ce problema concurenţei nu a fost pusă în felul acesta niciodată în anii de pe urmă, iar industria românească, dintr-o „grămadă de fier vechi” (cum o cataloga „marele clar-văzător” Petre Roman), a devenit o grămadă de praf şi pulbere, România ajungând în sapă de lemn. Când aud şi când îl văd pe aventurierul Petre Roman, mă întreb de ce celelalte ţări foste socialiste intrate în NATO şi UE au depăşit acest obstacol al concurenţei (ori frica de concurenţă), fără a-şi fi demolat industria, aderând la prevederile Codului.
S-au pus şi se pun încă multe întrebări, răspunsurile corecte nu le cunosc şi nici nu ştiu cine le cunoaşte (doar bănuiesc) – dar un lucru bate la ochi: ceva pute îngrozitor în această afacere. Aşa se explică faptul că, după ce, iniţial preşedintele vaporean afirma despre firma în care a intrat şmecheraşul său frate este „dubioasă” şi că dacă birjarul mai face ceva asemănător, el nici nu mai are rost să candideze la preşedinţie, acum vine, printr-o declaraţie (marca Băse), cu o afirmaţie pe dos: că tot ce susţine presa sunt minciuni pentru a compromite anumite instituţii ale statului. Băse, locatarul de la Cotroceni, uită că presa vorbea şi vorbeşte despre persoane fizice, cu nume şi prenume, nu de instituţii abstracte, care nu pot fi pedepsite cu închisoarea. Şmecheria cu secretul de stat şi cu instituţiile statului, farsa schizoită cu înlocuirea răspunderii penale personale cu interesele înalte ale statului, este veche şi „nu ţine”.
Neica Băse este cu atât mai puţin credibil cu cât susţine că va demonta cu dovezi minciunile presei „la momentul oportun”. Cum, adică? Nu e tocmai acum oportun – tocmai acum, când opinia publică vrea să afle adevărul?! Amânarea prezentării dovezilor nu înseamnă altceva decât disperarea de a găsi timp pentru a fabrica dovezi, a şterge urmele, a „convinge” anumite persoane să facă declaraţii false, în favoarea sa. Cu promisiuni de genul acesta, formulate behăind, ne-a dus de nas acest semidoct (Traian Băsescu), mai bine de cinci ani, ca preşedinte, primar general al Capitalei, preşedinte de partid – şi încă de mai înainte, când era ministru al Transporturilor.
Ori acum e „momentul oportun”, ori la paştele cailor. Oare, când scapă mirifica noastră Românie de jigodii, imbecili şi haimanale?!
Prof. univ. dr. Grigore DRONDOE
