„Acum facem practică”, proiect în plină derulare la UCB

440

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu derulează proiectul „Acum facem practică”. O parte dintre activităţile acestuia au fost deja realizate, în următoarea perioadă demarându-se selectarea studenţilor pentru stagiile de practică; se lucrează la constituirea unei baze de date şi la încheierea acordurilor de parteneriat între UCB şi furnizorii de stagii de practică.

Proiectul „Acum facem practică” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 – „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”,  Domeniul major de intervenţie 2.1 – „Tranziţia de la şcoală la viaţă activă”. Perioada de implementare este 29.04.2014 – 29.10.2015, adică 18 luni. Acesta are drept beneficiar – Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu şi este realizat în parteneriat cu: Endurance – Olanda, Consiliul Judeţean Gorj şi Fundaţia Institutul Universitar  „Constantin Brâncuşi”. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de aproximativ două milioane lei.

Obiectivul proiectului
Obiectivul general al proiectului – creşterea convergenţei dintre formarea universitară şi viaţa activă pentru 360 de studenţi prin furnizarea unui program integrat de servicii de orientare şi consiliere profesională, organizarea şi accesul simplificat la stagii de practică de înalt nivel calitativ la agenţi economici naţionali şi internaţionali.
Toţi cei 360 de studenţi vor beneficia de servicii de consiliere şi orientare profesională prin întâlniri faţă-în-faţă şi Ilie Borcosion-line; vor avea privilegiul unor stagii de practică la firme de prestigiu din ţară; 10% din studenţi (36) vor fi selectaţi pentru a urma un stagiu de practică în străinătate; de asemenea, 10% vor fi premiaţi pentru rezultatele deosebite obţinute pe parcursul programului de practică, iar cei care fac practică în străinătate vor beneficia de bursă, care va acoperi în totalitate cheltuielile ocazionate de aceste stagii.
„Proiectul nu implica nici un cost din partea studenţilor beneficiari, ci doar dorinţă, interes, seriozitate si preocupare din partea acestora”, confirmă Ilie Borcoşi, managerul de proiect.

Stadiul activităţilor proiectului
Cât priveşte stadiul actual al activităţilor din cadrul proiectului „Acum facem practică”, Ilie Borcoşi precizează: „workshop-ul organizat în data de 26.02.2015 şi-a atins în totalitate scopul pentru care a fost organizat, fiind prezenţi peste 25-30 de agenţi economici, autorităţi şi instituţii publice. Este în curs de derulare, apropiindu-se de final, activitatea de informare a studenţilor; se va demara, în curând, selectarea studenţilor pentru stagiile de practică; se lucrează la constituirea unei baze de date şi la încheierea acordurilor de parteneriat între UCB şi furnizorii de stagii de practică. Nu sunt înregistrate întârzieri faţă de succesiunea activităţilor nici ca ordine, nici ca termene de realizare; s-a finalizat Metodologia privind selecţia partenerilor pentru practică şi se lucrează la elaborarea Metodologiei de desfăşurare a stagiilor de practică”.
Obiectivele imediate ale proiectului sunt: finalizarea informării şi selectării studenţilor (a grupului ţintă); începerea derulării stagiilor de practică pentru cei deja selectaţi şi aflaţi la specializări, care prevăd desfăşurarea practicii în timpul Semestrului II / 2015; continuarea activităţii de consiliere a studenţilor şi actualizarea permanentă a site-ului proiectului (www.acumfacempractica.ro).
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here