De câte ori văd acul în ochiul aproapelui meu, mă gândesc cât de adânc e el, în inima mea, de-l pot vedea!? Căci ce să-mi fie aproapele decât oglinda mea?
De câte ori văd un cerșetor, mi se face milă. De el sau de mine? De câte ori nu mi-oi fi cerșit iubire și am ales să mă sabotez și să mă biciuiesc, pentru cum mă percepuseră cei din jur, pentru învinuiri adoptate și pricini create, în loc să fi învățat să mă iert.
Și poate că uit să-mi întorc recunoștința, prin vorbe sau fapte, chiar acelora ce mi-au oferit, dincolo de modestu-mi “eu”, ajutorul, la trebuință. Și nu-l ajut taman pe cel ce strigă după ajutor, căci mă văd prea jos, prea slab, prea umil.
Lămurește-mi, Doamne, jocurile sorții, pân’ la chemarea morții.
Dă-mi integritate.
Să fiu aleasă carte.
Adina Popescu
