Acuarelele cu flori ale Dariei Haidău

1055

În seara zilei de marți, 10 decembrie, am participat la o întâlnire cu mulți prieteni – prietenii Dariei -, la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”. Una dintre sălile de expoziție era pregătită ca un decor de teatru sau poate de cinema, în care privitorilor uimiți li se revelau de pe șevalete 25 de acuarele pline de culoare, reunite sub genericul „Speranță”. Într-un clar-obscur căutat, de nuanță verzuie, lucrările Dariei Ionescu Haidău erau puse în evidență de lumini bine direcționate. În spatele acestora, pe pereți, rulau imaginile supradimensionate ale picturilor, amplificând emoția vizitatorilor.
Ca la orice vernisaj, a existat și o prezentare, care s-a ținut în holul muzeului, cu ușa sălii de expoziție închisă, pentru a stârni și mai mult curiozitatea. A vorbit curatorul expoziției, graficianul Cătălin Negrea, care s-a implicat în proiectul Dariei firesc, în calitate de coleg. Despre tehnica folosită, Cătălin a explicat pentru cei mai puțin familiarizați: „Tehnica acuarelei este o tehnică relativ simplă, dar odată ce nu folosești creion, să poți schița subiectul compoziției, și lucrezi în pensulă, a la prima, deja trebuie să stăpânești foarte bine tehnica. În cazul Dariei, vorbim de fuziune cromatică, fuziunea petei de culoare, adică umed pe umed. Aici avem și genul acela de acuarelă în care folosim albul din foaie”.
Vasile Fuiorea, președintele Filialei Târgu-Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, a vorbit despre prima expoziție personală a Dariei ca despre un eveniment așteptat de mult timp. Acesta a apreciat că Ana Daria Haidău a făcut pași siguri în direcția consacrării ca artist profesionist, motiv pentru care i-a și făcut propunerea de a intra în rândul membrilor UAP.
Prezent la vernisaj, în calitate de invitat special, a fost și profesorul Ion Mocioi, care a subliniat că talentul Dariei are rădăcini în familie, amintindu-l aici pe tatăl Dariei, Grigore Haidău, un grafician foarte cunoscut, precum și pe fratele ei, Cătălin Haidău, erou al Revoluției din decembrie 1989, cel care se exprima foarte bine în domeniul creației poetice. Profesorul Mocioi a mai observat că acuarela corespunde speciei literare a pastelului, depășind, totuși, puterea de expresie a acestuia: „În acuarelă percepi sufletul celui care a făcut lucrarea. Daria are un suflet mare. La fiecare tablou pe lângă care treceți să considerați că cineva vă oferă o floare. În toate aceste tablouri întâlnim sufletul, pe care dacă nu îl urmărim, înseamnă că ratăm conținutul”. Vădit emoționată, a vorbit și autoarea expoziției, Ana Daria Haidău, spunând că nu întâmplător a ales luna decembrie pentru vernisajul acestor lucrări pe care le-a realizat în ultimii cinci ani: „Decembrie este luna eroilor care au murit purtând în suflet o speranță pentru o viață mai bună, plină de dragoste, de iubire, de sentimente frumoase. […] Pe simeze sunt 25 de acuarele în care mă veți cunoaște pe mine; sunt trăirile, sentimentele pe care le-am așezat cromatic pe foaie și pe care vi le dăruiesc în această seară”.Ana Daria Ionescu Haidău este directoarea Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu- Jiu.
Adina Andrițoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here