Actorul Ion Dichiseanu va fi înmormântat cu onoruri militare

826

Actorul Ion Dichiseanu, care a murit joi, la Spitalul Floreasca, va fi înmormântat sâmbătă la Cimitirul Bellu cu onoruri militare.

Povestea lui Ion Dichiseanu, bărbatul iubit de toate femeile și actor adulat, a început în Teatrul Nottara, în anul 1961, cu rolul care l-a făcut celebru, Antoniu, în spectacolul Antoniu și Cleopatra, de W. Shakespeare, după ce destinul l-a purtat pe multe și întortocheate căi.

„S-a născut pe 20 octombrie 1933. Călătoria lui prin lume a început în gara din Adjud, așa cum îi plăcea să povestească, „printre pavilioanele CFR-ului”, căci tatăl lui a fost impiegat. Anii războiului au fost tumultuoși și i-au răpit unul dintre primele visuri de copil: să-și ia o bicicletă. Apoi, istoria a venit peste el, iar la aproape 10 ani, a ajuns într-un lagăr de lângă Salzburg, unde a petrecut aproape un an, până când a fost eliberat de americani. S-a întors în țară împreună cu familia și, pentru că i-au murit părinții, a fost nevoit să se întrețină, așa că și-a petrecut doi ani la o școală de ucenici, apoi a devenit student la Politehnică. Însă destinul lui era în altă parte… Nepoata celebrului George Vraca, personalitate care avea să-i marcheze destinul, i-a sugerat să meargă la unchiul ei, pentru o audiție. Și, cu o intuiție extraordinară, George Vraca a ghicit în el, în acele câteva clipe în care băiatul timid a recitat un monolog din Othello, marele actor care avea să marcheze peste jumătate de secol de teatru în România. L-a trimis să dea examen la Institut, unde a fost admis al doilea din peste 300 de candidați, și de-abia atunci Ion Dichiseanu a simțit că se află pe drumul cel bun”, au transmis reprezentanții teatrului.

De asemenea, Ion Dichiseanu a avut și o importantă carieră în cinematografie, jucând în peste 50 de filme, iar a doua iubire a vieții lui, pe lângă teatru, a fost muzica, la concerte umplând săli și stadioane întregi.

Reprezentanții Tratrului Nottara susțin că dispariția lui Ion Dichiseanu lasă un gol în lumea artistică din România.

Trupul neînsuflețit al lui Ion Dichiseanu a fost depus vineri în foaierul Teatrului Nottara.

Sâmbătă, la ora 10.00, cortegiul va pleca spre Cimitirul Bellu, unde va fi depus în capelă, iar slujba de înmormântare va avea loc ora 12.00. Ion Dichiseanu va fi înmormântat cu onoruri militare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here