Activităţi sportive pentru beneficiarii Complexului de Servicii Alternative la Protecţia Rezidenţială Târgu-Jiu

387

Ziua Internaţională a Copilului va fi sărbătorită şi la nivelul Complexului de Servicii Alternative la Protecţia Rezidenţială (CSAPR) Târgu-Jiu. Copiii din cadrul Centrului de Îngrijire de Zi vor asista şi participa la activităţile organizate de către autorităţile locale, în centrul municipiului Târgu-Jiu. Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj este alături de micuţii din centrele aflate în subordinea sa şi va face tot ce se poate pentru ca ei să se bucure de ziua de 1 iunie aşa cum se cuvine.

Ziua Internaţională a Copilului este una deosebită pentru toţi copiii. Chiar şi cei instituţionalizaţi, care nu se pot bucura de afecţiunea părinţilor vor avea parte de surprize şi evenimente plăcute, pregătite special pentru ei de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Astfel, „în data de 1 iunie 2012, copiii din cadrul Centrului de Îngrijire de Zi, vor merge în centrul Municipiului Târgu-Jiu, unde vor asista şi vor participa la activităţile organizate de către Primăria Târgu-Jiu. Pe 2 iunie, copiii din Centrul de Zi, au incluse în program activităţi recreative, ce constau în concursuri sportive precum: fotbal, volei, remy, şah şi alte activităţi. În data de 3 iunie 2012, copiii din Centrul de Zi, vor merge în Skipark şi în parcul central al oraşului Târgu-Jiu pentru a participa la diferite activităţi sportive cu role, bicicleta, skibord, alături de alţi copii din oraş”, a explicat Camelia Popescu, director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj.

Mamele din Centrul Maternal, la plimbare cu pruncii lor

În perioada 1-3 iunie, tinerele mămici din Centrul Maternal Târgu-Jiu vor merge la plimbare prin Parcul Central cu bebeluşii lor. În zilele de 1, 2 şi 3 iunie 2012, mamele asistate în Centrul Maternal, împreună cu copiii lor vor face plimbări în Parcul Central al Municipiului Târgu-Jiu. De asemenea, tot cu ocazia Zilei Copilului, copiii până la vârsta de 14 ani vor participa împreună cu educatorul instituţiei la acţiunile educative organizate de către DGASPC în parteneriat cu o societate comercială şi o televiziune locală, lângă Târgul Auto, din municipiul Târgu-Jiu, unde vor primi sucuri şi dulciuri. Precizăm ca transportul copiilor de la instituţia noastră la locaţia respectivă va fi asigurat de firma parteneră. Copiii cu vârste cuprinse între 14-18 ani, vor fi‚ însoţiţi de către educatorul instituţiei la o cofetărie din oraş unde vor servi prăjituri şi suc. În ziua de 1 iunie, beneficiarii complexului vor avea meniu îmbunătăţit”, a precizat Camelia Popescu, director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here