Activitatea medicilor de familie, îngreunată de nefuncţionarea sistemului informatic

896

De mai bine de zece zile, sistemul informatic al Casei Naționale de Sănătate funcționează foarte greu, iar în unele momente se blochează complet. Medicii de familie din toată țara sunt nemulțumiți, iar unii dintre ei refuză să elibereze rețete în sistemul off-line, altora le este teamă că vor fi puși să plătească, dacă se va constata că pacienții nu erau asigurați. Cu toate acestea, există şi medici care au răbdare și lucrează și în aceste condiții.

Sistemul informatic al Casei de Asigurări de Sănătate avea semnat un contract de mentenanţă cu firma SIVECO, doar că acesta a expirat, astfel că angajaţii au mai lucrat gratuit o săptămână, apoi au renunţat. În acest timp, CNAS nu a făcut nimic ca să încheie un alt contract. Drept urmare, medicii de familie emit foarte greu rețete electronice de peste 10 zile, fapt care îi nemulțumește profund. Problema există în toate județele țării, vinovat de această situaţie făcându-se Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI). Medicii de familie, farmaciștii și medicii specialisti susțin că vina este a reprezentanților Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), întrucât problemele IT sunt cauzate de expirarea contractelor de mentenanță pe o componentă a SIPE (rețeta electronică) și pe o altă componentă a Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI), ambele asigurate anterior de Siveco. Oficialii CNAS au transmis că „situația a apărut ca urmare a arestărilor de anul trecut și a schimbărilor dese din conducerea autorității”. Autorităţile nu ştiu când vor rezolva situaţia. Sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a costat peste 18 milioane euro. Reprezentanții CNAS le-au transmis medicilor să acorde servicii medicale şi cât timp sistemul informatic nu funcţionează, iar când să rezolve să introducă datele în sistem.

Dr. Moisescu: „Trebuie să avem răbdare…”
Şi medicii din judeţul Gorj lucrează greu din cauza nefuncţionării corespunzătoare a sistemului informatic. „Această problemă este în toată țara cam de o săptămână și ceva. Avem posibilitatea să eliberăm rețetele off-line, căci în decurs de 30 de zile ele trebuie băgate sau urcate în sistemul on-line. Eu așa am lucrat în perioada asta, am avut răbdare, nu am pierdut niciun ban-că mai spun unii că se tem să nu fie puși să plătească etc. problema este nenorocită, ne deranjează, sunt nemulțumiri, dar nici nu putem spune că nu dăm pacienților rețetele! Le dăm în off-line. La farmacie la fel. O problemă mai delicată este la serviciile medicale, întrucât ele trebuie urcate în sistem online în 72 de ore. Problema este la CNAS la București, nu la casele județene. Cei de la Națională trebuie să încheie contract cu o firmă de mentenanță cât mai repede ca să funcționeze sistemul. (…) Pacienții și medicii trebuie să aibă răbdare! Se va rezolva până la urmă”, a explicat medicul Mihai Moisescu, președintele Asociației Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here