Activitate suspendată pentru o carmangerie şi sechestru pe sute de kilograme de carne

1004

În cursul ultimei săptămâni, echipele Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale şi verificări tematice şi fizice în unităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor situate în localităţile: Alimpeşti, Arcani, Baia de Fier, Băleşti, Bâlteni, Bumbeşti-Jiu, Bustuchin, Padeş, Peştişani, Polovragi, Rovinari, Runcu, Săcelu, Stăneşti, Târgu-Cărbuneşti, Târgu Jiu, Tismana, Turcineşti.

Controalele efectuate au avut ca obiective principale: verificarea condiţiilor de igienă în baza Planului cifric al Programului de Supraveghere şi Control în domeniul Siguranţei Alimentare 2018, a tematicilor propuse de ANSVSA privind prevenirea toxiinfecțiilor alimentare, precum şi cu ocazia Slowride Transalpina Fest (Baia de Fier) şi a Târgului anual de la Polovragi – 77  inspecţii; autorizarea unui centru de ambalare a ouălor (Târgu-Jiu); înregistrarea a 10 unităţi nou-înfiinţate cu activitate în domeniul alimentar; evaluarea în vederea clasificării cu funcţie de risc a unei unităţi supuse controlului – un bar (Alimpeşti); două controale inter-instituţionale (unităţi din Stăneşti şi Târgu-Jiu), împreună cu reprezentanţi ai I.P.J. Gorj, pentru verificarea unor aspecte de siguranţă alimentară; două controale în blocurile alimentare ale unor tabere şcolare; o prelevare de probe din lapte crud de vacă, pentru determinarea unui contaminant (aflatoxina M1); 15 teste de sanitaţie (ambalaje), 12 probe de apă tehnologică şi șase prelevări de probe din alimente pentru verificarea respectării criteriilor microbiologice (NTG, Escherichia coli, Listeria monocytogenes, stafilococi coagulazo-pozitivi, drojdii şi mucegaiuri, enterococi, bacterii coliforme.  “În timpul controalelor efectuate în această perioadă, a fost constatată nerespectarea normelor sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în unităţi situate în localităţile: Padeş, Stăneşti, Târgu-Cărbuneşti, Târgu- Jiu, Tismana, astfel: o sancţiune de 10.000 de lei la o carmangerie şi ordonanţă de suspendare temporară a activităţii pentru 30 zile, pentru nerespectarea legislaţiei privind întreţinerea spaţiilor, echipamentelor şi ustensilelor de lucru (stare precară de igienă a tuturor spaţiilor şi suprafeţelor incintei), neconcordanţe între situaţia existentă şi atestările din documente, iar ca şi sancţiune complementară s-a dispus sechestrul sanitar-veterinar pentru o cantitate de 260,30 kg carne şi preparate din carne, în valoare totală de 2.243,35 de lei; o amendă de 600 de lei la un supermarket, pentru deficienţe documentare privind SNCU; 600 de lei la un restaurant, întrucât aparatura frigorifică prezintă zone neigienizate şi deteriorate, ruginite pe suprafeţele exterioare; depozitare nesectorizată a alimentelor refrigerate (carne lângă verdeţuri şi caşcaval) şi congelate (păstrăv lângă carne porc şi carne pasăre), nu s-a făcut dovada controlului stării de sănătate a angajaţilor şi nici a efectuării operaţiunilor DDD; 600 de lei la un magazin alimentar, întrucât, la data controlului, lucrătorul gestionar nu poartă echipament de protecţie sanitară și nu respectă normele de igienă privind manipularea şi depozitarea produselor alimentare (direct pe paviment); o altă sancţiune tot de 600 de lei într-un magazin alimentar, întrucât chiuveta nu este echipată cu facilităţi igienice de spălare şi uscare a mâinilor, depozitare nesectorizată a alimentelor congelate (pulpele de pui în vecinătatea peştelui vrac)”, a declarat Nicolae Călescu, directorul executiv al DSVSA Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here