Activitate intensă pentru specialiştii Antidrog Gorj

337

Specialiştii Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj au realizat bilanţul activităţilor derulate pe parcursul anului trecut. Au fost încheiate mai multe acorduri de parteneriat cu instituţiile de învăţământ gorjene. De asemenea, s-au derulat multiple activităţi de informare în grădiniţe, şcoli, licee şi chiar mediul universitar.

Bilanţul activităţii Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj relevă faptul că, în 2013, au fost încheiate 17 acorduri de parteneriat cu 17 instituţii de învăţământ pentru desfăşurarea de acţiuni vizând reducerea consumului de droguri în rândul adolescenţilor şi tinerilor.
Angajaţii CPECA Gorj au participat la întâlnirile de lucru ale Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică şi la întâlnirile semestriale ale coordonatorilor de programe şi proiecte educative din unităţile şcolare. „La aceste întâlniri au fost prezentate structura şi atribuţiile Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj şi a fost popularizat concursul naţional „Mesajul meu antidrog” şi nu numai”, a precizat Laurenţiu Şoşoi, coordonatorul Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA).

Acţiuni de informare în unităţile de învăţământ
Au fost derulate 6 activităţi de prevenire a consumului de droguri în rândul preşcolarilor  din grădiniţe din municipiul Târgu Jiu. Beneficiarii direcţi ai acestor activităţi au fost 368 preşcolari şi 26 cadre didactice, iar beneficiarii indirecţi, comunitatea în ansamblu. De asemenea, pe parcursul anului 2013 s-au efectuat 19 acţiuni de informare, educare, conştientizare a elevilor în cadrul orelor de dirigenţie, în 12 unităţi şcolare din judeţul Gorj, beneficiarii direcţi ai acestor activităţi fiind 3.217 elevi şi 195 cadre didactice. Au fost derulate 6 activităţi de prevenire a consumului de droguri în rândul studenţilor  din universităţile din Târgu Jiu (Universitatea „Constantin Brâncuşi” şi Universitatea Titu Maiorescu – filiala Târgu-Jiu). Beneficiarii direcţi ai acestor activităţi au fost 300 studenţi şi 7 cadre didactice universitare, iar beneficiarii indirecţi, comunitatea în ansamblu.

Activităţi şi în vacanţă
Nici pe durata vacanţei de vară, reprezentanţii CPECA Gorj nu s-au odihnit. În perioada sezonului estival au fost susţinute 6 activităţi de prevenire a consumului de droguri legale şi ilegale  în rândul elevilor aflaţi în taberele şcolare Săcelu şi „Sfântul Nicodim” Tismana. Beneficiarii direcţi ai activităţilor au fost cei 177 elevi aflaţi în tabără, precum şi 13 cadre didactice.  În plus, în anul 2013 au avut loc 15 acţiuni de informare, educare, conştientizare în parteneriat cu  specialişti de la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Gorj, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu”, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, Direcţia  de Sănătate  Publică Gorj, în 10 unităţi  şcolare din municipiul Târgu-Jiu şi din judeţ. Beneficiarii direcţi ai acestor activităţi au fost 1.105 elevi şi 51 cadre didactice ale respectivelor unităţi şcolare.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here