Activitate de prevenire a consumului de droguri, la Teatrul „Elvira Godeanu”

409

Ieri, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj și organizația non-profit Teen Challenge, au desfășurat o activitate informativ-preventivă la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu Jiu, care a avut ca scop conștientizarea tinerilor asupra riscurilor la care se expun în cazul consumului de substanțe psihoactive.

Alături de polițiști, la această activitate au participat doi tineri, foști consumatori de substanțe psihoactive, care au luptat și au reușit să iasă din capcana drogurilor. În prezent, cei doi tineri reprezintă organizația Teen Challenge, care își dedică timpul pentru reabilitarea consumatorilor de substanțe psihoactive. Aceștia și-au împărtășit experiența personală cu elevii și le-au vorbit despre cât de ușor au picat în plasa drogurilor, precum și cât de intensă a fost lupta contra acestor substanțe.

Recomandările adresate celor aproximativ 170 de elevi, prezenți la activitate, au fost, printre altele, canalizarea creativității și a inteligenței spre domenii utile pentru viitorul lor și concentrarea activităților pe lucruri benefice unei dezvoltări armonioase. De precizat este faptul că, un rol important în preîntâmpinarea consumului de droguri sau alcool îl au părinții, care trebuie să-și educe copiii corespunzător, din punct de vedere moral și spiritual, pregătindu-i pentru a face față realităților dure ale vieții. Atmosfera sănătoasă din familie, dragostea, afecțiunea, comunicarea între părinți și copii, constituie principalul aliat în lupta împotriva acestui flagel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here