Casa Corpului Didactic (CCD) Gorj va găzdui, astăzi, începând cu ora 10.00, activitatea cultural – ştiinţifică ”Ziua bibliotecarului/Ziua mondială a cărţii şi dreptului de autor”.
Potrivit reprezentanților CCD Gorj, scopul acestei activităţi constă în definirea rolului cărţii ca instrument indispensabil în proiectarea şi desfăşurarea demersului didactic, promovarea importanţei lecturii şi a rolului pe care acesta îl are în dezvoltarea personalităţii umane, implementarea ideii de dezvoltare durabilă în viaţa de zi cu zi și conştientizarea rolului cărţii în societatea contemporană.
”Este un bun prilej de a aduce un cald omagiu întregului personal de specialitate, întrucât bibliotecarul şi biblioteca sunt cele mai importante piese într-o societate informaţională, conştienţi fiind că sintagma ,,informaţia înseamnă putere” nu este un simplu slogan”, anunță reprezentanții CCD Gorj.
R.L.