Acţiuni inopinate din partea inspectorilor de muncă

406

itm gorjO verificare complexă la care au participat conform planului comun de acţiune privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate pe lângă inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj şi comisari din cadrul Gărzii Financiare-Secţia Gorj a avut loc săptămâna trecută.

Potrivit conducerii ITM Gorj, au fost controlaţi un număr de 19 agenţi economici din mai multe zone ale judeţului în vederea identificării şi combaterii cazurilor de muncă fără forme legale de angajare, precum şi cu privire la respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi sănătăţii şi securităţii în muncă. “Acţiunile de control au avut un caracter inopinat, s-au organizat în timpul nopţii, în intervalul orar 22:00 – 03:00 şi au vizat brutăriile de pe raza municipiului Târgu-Jiu, precum şi barurile, discotecile şi cluburile din judeţ. Au fost depistaţi patru angajatori care utilizau munca la negru şi care aveau un număr de cinci persoane fără forme legale de angajare, dintre care două erau femei. De asemenea, au fost definitivate la sediul ITM Gorj un număr de 13 controale”, a declarat Gheorghiţă Cusma, purtător de cuvânt al ITM Gorj. Pentru abaterile constatate de la legislaţia muncii au fost aplicate un număr de 11 sancţiuni contravenţionale la un număr de şase angajatori, dintre care cinci amenzi în valoare totală de 51.800 lei. Pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale în cuantum de 50.000 lei. La unul dintre angajatorii depistaţi folosind servicii de muncă la negru nefiind finalizat controlul, sediul social al societăţii fiind în judeţul Dolj. Totodată, pentru neregulile constatate, Compartimentul Control, Securitate şi Sănătate în Muncă a aplicat un număr de 17 sancţiuni contravenţionale la opt angajatori, din care trei amenzi în sumă de 7.000 lei. Acţiunile de control vor continua şi vor avea ca scop depistarea cazurilor de muncă fără forme legale şi supravegherea respectării reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă de către toţi angajatorii.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here