Acţiune caritabilă pentru o studentă UCB

929

În data de 15 ianuarie 2015, un pub din Târgu-Jiu a organizat, în colaborare cu Liga Studenţilor din Universitatea “Constantin Brâncuşi”, un eveniment caritabil, ce a avut drept  scop strângerea de fonduri pentru Marina Crina Elena în vârstă de 21 de ani. Tânăra  a fost diagnosticată cu boala Wilson în urmă cu trei luni. Ea este studentă la Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Facultatea de Relaţii Internaţionale, Drept şi Ştiinţe Administrative, specializarea Sociologie, anul II.

Studenţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu s-au mobilizat pentru a-şi ajuta colega care a fost diagnosticată recent cu boala Wilson. Astfel, ei s-au implicat în organizarea unei acţiuni caritabile, la care invitat special a fost Adrian Eduard Buday (participant Vocea României). Publicul a donat bani în urna aflată la intrarea în pubul din zona centrală, strângându-se o sumă considerabilă, sumă ce a fost donată familiei Crinei.
Din cauza tratamentului ce l-a urmat, Elena a avut foarte multe reacţii adverse, aceasta având nevoie urgent de schimbarea tratamentului ce costă 5.000 euro pe an, sumă prea mare pentru posibilităţile familiei. „Dorim să mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături şi ne-au sprijinit. Cine doreşte să o ajute pe Marina Crina Elena poate să o facă în contul Bancar al mamei sale Nistor Mariana Florentina RO79RNCB03180690078320001 (nr. tel. 0725690707)”, precizează preşedintele Ligii Studenţilor din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here