Acționarii CEO încearcă, din nou, să scape de una din pietrele de moară care atârnă de compania energetică!

4881

Acționarii Complexului Energetic Oltenia, adică statul român, vor decide, la finele acestei luni, revocarea hotărârii prin care a fost suspendată procedura de vânzare a activelor SE Chișcani. Practic, CEO va încerca să scoată, din nou, la vânzare termocentrala de la Brăila, preluată, în 2013, în contul unei datorii a Termoelectrica, o afacere care nu este clară nici acum, dar care a produs cheltuieli uriașe și pierderi CEO, în condițiile în care nu a fost pusă deloc în funcțiune în cei aproape opt ani.

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor CEO va stabili, pe 21 martie a.c., dacă revocă prevederile altor două hotărâri anterioare prin care a fost suspendată o decizie a acționarilor din aprilie 2015 prin care fusese aprobată declanșarea procedurii de vânzare a activelor SE Chișcani. Activele termocentralei de la Brăila au fost preluate, în 2013, în contul unei datorii de 34,1 milioane de lei pe care centrala, atunci în subordinea Termoelectrica, o acumulase către CEO. De atunci, termocentrala nu a funcționat niciodată, iar de-a lungul anilor au existat mai multe opinii care arătau că a fost o afacere proastă pentru CE Oltenia. De altfel, acest aspect este relevant și într-un raport de control al Curții de Conturi, aferent activității companiei energetice pentru anul 2014, dar și de corpul de control al premierului Cioloș. În februarie 2020, acționarii companiei au intenționat să anuleze tranzacția prin care CEO a primit, prin dare în plată, centrala Brăila-Chișcani, însă acest demers nu s-a putut materializa. În câteva rânduri compania a mai încercat să vîndă cele două grupuri de la Chișcani pentru că nu erau eficiente din punct de vedere al costurilor, însă, de fiecare dată operațiunea a fost stopată.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here