Actele şi fotografiile cu pădurea plantată de SC Tataion în Timiş, ridicate de mascaţi

569

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Timiş au descins marţi dimineaţă la sediul din Târgu-Jiu al firmei Tataion SRL, societate care a participat la plantarea puieţilor dispăruţi de la Cenad. Mascaţii au ridicat de aici documentele care au stat la baza contractului câştigat de firma gorjeană, reprezentanţii societăţii punându-le la dispoziţie anchetatorilor chiar şi fotografii realizate imediat după plantarea puieţilor care, afectaţi de inundaţii, nu s-ar mai fi prins. Reprezentanţii firmei le-au spus anchetatorilor că ei şi-au onorat corect partea din contract, neştiind de jongleriile pe care le-au făcut salariaţii primăriei timişene, cu jumătatea din suma aprobată pentru împădurire.

Investigatorii din Timiş au efectuat, marţi, şase percheziţii pe raza a trei judeţe, la sediile societăţilor comerciale ale căror administratori sunt bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în dosarul vizând accesarea de fonduri europene, cu un prejudiciu estimat la 1.035.000 de lei. Mascaţii au ajuns atunci şi la Târgu-Jiu, şi s-au oprit la sediul SC Tataion, firmă abonată la contractele de acest fel ale fostelor conduceri din minerit şi mai nou, ale Complexului Energetic Oltenia. CEO a făcut iniţial aceste lucrări cu angajaţii de la Minprest ca apoi, urmare a calităţii îndoielnice al lucrărilor, a apelat tot la Tataion.

Declaraţii de la angajaţi
Anchetatori le-au luat, marţi, declaraţii angajaţilor firmei gorjene, implicaţi în contractul cu Primăria Cenad, au ridicat documente şi fotografii, cu ajutorul cărora societatea a demonstrat că a plantat puieţii contractaţi. Tot reprezentanţii firmei susţin că nu au nicio legătură cu sustragerea fondurilor europene de către angajaţii primăriei din Timiş, deoarece ei au plantat puieţii care, din cauza inundaţiilor, nu au mai prins rădăcini.
Lucrarea s-a făcut împreună cu TPSUD Mehedinţi, firmă condusă de Dan Bălan, care a fost şi ea luată la puricat, marţi de mascaţi. Şi de aici s-au ridicat, documente care au stat la baza contractului cu autorităţile din Timiş.

perchezitii-impaduriri-cenad-1Urmărire penală pentru administratori
Pe data de 27 martie, poliţiştii au efectuat o percheziţie la sediul unei instituţii din Cenad, ai cărei angajaţi sunt bănuiţi că ar fi accesat 2.000.000 de lei, în baza proiectului ce viza împădurirea unor suprafeţe de teren cu diferite specii de puieţi, iar potrivit raportului întocmit în cauză, investiţia nu s-ar fi materializat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că, din suma totală, angajaţii instituţiei ar fi utilizat 1.035.000 de lei, bani care nu pot fi justificaţi în evidenţele contabile. “Extinzând cercetările, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, au efectuat marţi şase percheziţii pe raza judeţelor Timiş, Gorj şi Mehedinţi, la sediile şi punctele de lucru a patru societăţi comerciale care ar fi fost contractate să efectueze lucrări pe terenurile respective”, precizează IGPR. În urma percheziţiilor au fost ridicate înscrisuri cu valoare probativă. La activităţi au participat şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale – IPJ Timiş şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al SRI.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here