Act adițional la CEO după negocieri. Încep protestele!

9391

– Nu se știe încă ce se va  întâmpla cu salariații angajați pe perioadă determinată

Administrația CEO n-a ajuns la vreo soluție cu privire la bugetul în care trebuie să se încadreze. Cu alte cuvinte, situația rămâne incertă pentru cei 1.800 de salariați angajați anul trecut, cu contracte de muncă pe perioadă determinată.

În privința activităților asimilate celor din producție, la ședința de astăzi dintre sindicate și șefii CEO, s-ar fi clarificat niște lucruri, în sensul că de Legea 197/2021 trebuie să fie cuprins un număr cât mai mare de salariați. Ceea ce este, de fapt, un semn rău, compania neavând la îndemână pachete sociale pentru eventuale concedieri colective care s-ar impune în situația de față. În acest context, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, a declarat: ”Se va face un act aditional pentru activitățile asimilate, pentru că mai rămăseseră  lucruri neclare, privind muncitorii, zona de producție: depozite de materiale, acolo unde muncitorii încarcă, descarcă, sunt manipulanții care rămăseseră pe dinafară. De asemenea,  ELFU, transportul. Trebuie prinse cât mai multe activități. Oamenii din producție înseamnă și cei care muncesc pe macarale, tanchete, pe mașini de manipulat material, excavatoare –pe parte minieră, etc.

Controversa rămâne cu privire la TESA. Și cei din TESA, o parte, ar putea beneficia de prevederile acestei Legii 197. Să nu uităm că mulți din TESA au plecat din producție. Uman este să fim toți solidari, uitați exemplul profesorilor, ies în stradă și pentru activitățile suport, auxiliare. Pe mine mă interesează, ca reprezentant al Sindicatului Energia Rovinari, să fie cuprinși cât mai mulți angajați din CEO în Legea 197.

Din câte am înțeles, administrația nu a ajuns la o soluție cu privire la buget… Așa cum am mai spus, încadrarea în actualul buget înseamnă că, ori vor trimite oamenii acasă, ori vor aplica legea 197. Dar, cu privire la aplicarea legii, se opun cei de la București din cauza ”impactului bugetar”, spun ei.

Referitor la venirea domnului Baciu mâine, noi nu vom participa la această întâlnire. Președintele  Constantin Mitrescu nu va participa. Este o mascaradă politică. Președintele Casei Naționale de Pensii, domnul Baciu, trebuie să înțeleagă că legea 197 trebuie aplicată exact cum a decis Înalta Curte de Casație și Justiție care a dat decizie de aplicare. Nu mai stăm de vorbă cu politicenii. Orice dicuție cu ei e doar un troc politic, doar de imagine.

Nefiind încă aplicată Legea 197 în Gorj, noi reluăm  protestele începând cu săptămâna viitoare”, a mai spus Manu Tomescu.

 

 

2 COMENTARII

  1. Sa lupte pentru toti care lucreaza sau au lucrat in cariere, inclusiv angajatii firmelor private, la care adaugam personalul din Minprest, iara daca in grupa 1 o sa intre si TESA , de ce n-ar intra si ceilalti angajati care au fost si sunt inca slugi pentru personalul CEO, adica si Medserv Min, tot o companie a statului, a CEO, prin care s-au spalat si inca se spala banii negri din CEO.

  2. Nu mi se pare corect sa fie numai o parte din Tesa.
    In poliție, in armată toți beneficiaza de aceleași drepturi.
    De ce nu luptați pentru toate categoriile de personal?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here