Acsinte, pandur pentru doi ani și jumătate

476

La puțin timp de la despărțirea de Momcilovic, locul acestuia a fost luat de un alt jucător, Pandurii bătând palma cu Florin Acsinte.

Marko Momcilovic este deja istorie, iar Pandurii nu a lăsat locul să se răcească, între panduri făcându-și apariția un alt fundaș stânga. Vizat pentru un transfer din vară, Florin Acsinte și-a făcut mai repede bagajele pentru a veni la Târgu-Jiu, echipă pe care o consideră una care îl poate trimite chiar la echipa națională: “Consider că am făcut un pas înainte în carieră, iar la Pandurii nu e vorba de bani, ci mai ales de faptul că am ocazia să joc în cupele europene şi să intru şi în vederile selecţionerului. Mă bucur mult că o echipă așa mare precum Pandurii m-a dorit atât de mult. Îmi doresc să reușim să îndeplinim obiectivul impus de conducere. Țin să le mulțumesc celor de la FC Botoșani pentru acești ani minunați și nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc suporterilor care au fost alături de mine și de echipă. Le urez mult succes și sper să îndeplinească obiectivul”, a declarat noul pandur.

Acsinte, în Spania; Negrescu, acasă
Semnând deja actele cu Pandurii și devenind jucătorul echipei gorjene pentru următorii doi ani și jumătate, Florin Acsinte și-a asigurat locul în avionul care a dus echipa din București în Spania, acolo unde Pandurii se află în cantonament. Din păcate, în acel avion nu a mai urcat și Negrescu, tânărul fundaș central provenit de la echipa a doua. Acesta are o problemă medicală mai veche și a rămas în țară: “A rămas acasă Negrescu, e posibil să trebuiască să se opereze. El a venit cu această problemă de la echipa a doua, dar am vrut să vină să-l vadă și doctorul. Va mai face câteva investigații în aceste zile, e posibil să fie operat de hernie”, a explicat Edi Iordănescu.

Edi așteaptă încă 2-3 jucători
Pandurii a plecat în Spania fără jucătorii cu care conducerea negociază de mai multă vreme, cu excepția lui Acsinte, a cărui situație s-a rezolvat foarte repede. Edi Iordănescu speră ca și în celelalte cazuri discuțiile să intre în linie dreaptă pentru ca în scurt timp să poată face antrenamente și cu cei care vor veni să întărească echipa: “Eu vreau să nu mai aștept prea mult, dar nu depinde totul de mine. În același timp nu vrem nici să ne aruncăm pentru că nu ne permitem. Și cei de la Botoșani au comentat că suntem zgârciți și ăsta este adevărul, dar suntem zgârciți pentru că încercăm să ținem la bugetul clubului pentru că știm ce înseamnă perioade dificile și nu vrem să le avem permanent. De aceea încercăm să fim controlați și chiar dacă și eu aș dori anumiți jucători, știu că nu mi-i permit și sunt sigur că cei pe care-i vom aduce sunt foarte buni”, a mai declarat Edi Iordănescu.

Edi, mulțumit de starea jucătorilor
Pandurii vor începe cantonamentul cu o primă perioadă dedicată pregătirii fizice, însă destul de repede se va trece și la secțiunea tehnico-tactică, Edi Iordănescu fiind nevoit să lucreze și aceste aspecte înainte ca jucătorii selecționați să plece în cantonamentul naționalei. Chiar în ultima zi petrecută în România, înaintea plecării în Spania, Edi Iordănescu a supus lotul său anumitor teste, iar jucătorii au răspuns pozitiv solicitărilor tehnicianului: “Prima parte va avea un volum mare pe latura fizică, va crește și intensitatea pe parcurs. Am dat niște teste ca să identificăm exact unde suntem și să facem, în același timp, niște comparații cu ce aveam în situațiile trecute. Sunt deja niște jucători care se află la a treia pregătire cu mine și avem niște referințe, putem să facem niște comparații. Lucrurile sunt îmbucurătoare, lucrurile au ieșit mai bine decât în trecut. Asta e clar. În zilele următoare le vom interpreta în mod concret și vom trage concluzii și le vom compara și cu ce vine de la medicina sportivă, cu ce ne interesează pe noi în mod deosebit. E îmbucurător că stăm bine, vedem și jucătorii care vor veni unde vor fi și de acolo începe partea de muncă și de sudoare. Mental, băieții știu ce înseamnă perioada aceasta, sunt familiari cu mine și cu metodele mele”, a mai declarat antrenorul Pandurilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.