După ce a suferit prima înfrângere din meciurile oficiale, 67-70, cu Athletic Constanţa în Cupa României, ACS Târgu Jiu a revenit cu o victorie în campionatul intern. Trupa pregătită de Laurenţiu Răuţ şi Claudiu Alionescu a învins, din nou, formaţia Colegiului Naţional Aurel Vlaicu, echipă pe care a bătut-o de două ori şi în primul tur al cupei. Cu această victorie, formaţia noastră a ajuns la trei succese consecutive în campionat. În centrul atenţiei a fost, din nou, pivotul Kevin Allen. Jucătorul american a reuşit 27 de puncte, la care a adăugat şi 18 recuperări. Revenit în lot, Robert Nanu a izbutit 11 puncte, la fel ca Adrian Roşu, iar Shawntez Maurice Patterson a contribuit cu alte 10 puncte. Scorul final a fost clar în favoarea formaţiei noastre, 82-62, gazdele fiind superioare în trei din cele patru sferturi (16 – 14, 19 – 16, 28 – 11, 19 – 21). “Ideea a fost şi să rotim mai mulţi jucători, să le dăm minute şi celorlalţi care au evoluat mai puţin. Am şi reuşit asta, am făcut chiar până la pauză o rotaţie de 10 jucători. Asta ne-am propus de la început, pentru a-i băga în formă în perspectiva meciurilor care urmează. O să vină meciuri de foc, avem o săptămână foarte grea şi din păcate nu o să avem prea mult timp de antrenament”, a declarat antrenorul principal de la ACS, Laurenţiu Răuţ. CS Municipal Târgu Mureş şi CSM 2007 Focşani sunt celelalte două formaţii care au un parcurs perfect până acum în Grupa C valorică din Liga Naţională. Trupa gorjeană şi-a propus promovarea într-un eşalon superior. Următorul meci din campionat pentru ACS va avea loc la CS Universitatea Cluj, pe 27 octombrie. Partida se va disputa în Sala “Horia Demian”. Ardelenii nu au contabilizat niciun succes până acum.
Grupa C
Nr Echipa W/L Puncte
1.CS Municipal Targu Mures 3/0 6
2.CSM 2007 Focsani 3/0 6
3.ACS Targu Jiu 3/0 6
4.CS Agronomia Buc 2/1 5
5.CSM Phoenix CSU Galati 1/1 3
6.CSM Sighetu Marmatiei 1/1 3
7.CN Aurel Vlaicu Buc 0/3 3
8.CS Universitatea Cluj 0/3 3
9.CS Rapid Bucuresti 0/2 2
10.CSM VSKC Miercurea Ciuc 0/2 2
Cătălin Pasăre