Acord de colaborare între Sanitas şi Ordinul Asistenţilor

381

Federaţia Sanitas şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România au semnat un acord de colaborare. Potrivit liderului Sanitas Gorj, cele două organizaţii partenere îşi reafirmă sprijinul şi disponibilitatea de cooperare în vederea unei reprezentări cât mai eficiente a salariaţilor din sistemul de sănătate.

La semnarea acordului de colaborare între cele două organizaţii, Ordinul Asistenţilor Medicali a fost reprezentat de Mircea Timofte, preşedinte al organizaţiei, iar Federaţia Sanitas, de preşedintele Sorin Leonard Bărăscu.
Reprezentanţii Sanitas consideră că, este binevenit un astfel de acord pentru că ambele organizaţii apără interesele cadrelor sanitare. „În Sanitas, peste 60% sunt asistenţi medicali. Prin urmare, un acord de colaborare este binevenit şi este bine ca înţelegerile să fie parafate”, confirmat Valentin Popa, liderul Sanitas Gorj.
Trebuie precizat faptul că, între cele două părţi a mai fost semnat un acord şi în trecut, fiind necesară o colaborare bună atât la nivel naţional, cât şi judeţean.
Printre priorităţile celor două organizaţii se numără elaborarea unei noi grile de salarizare, a unui nou regulament de acordare a sporurilor şi altele.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here