Achitate pentru delapidare de la Direcția Silvică!

1568

Două angajate ale Ocolului Silvic Runcu au scăpat de emoțiile unei condamnări penale chiar în Joia Mare, putând sărbători Paștele mai în liniște decât în anii anteriori, în care au fost judecate pentru delapidare.

Magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu au dispus achitarea inculpatelor din lipsă de probe, cele două foste angajate nescăpând complet de emoții pentru că procurorii pot contesta decizia instanței.„Dispune achitarea inculpatei Tomescu Felicia, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, în formă continuată(…) întrucât nu există probe că inculpata a săvârşit infracţiunea.(…)Dispune achitarea inculpatei Tomescu Felicia, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată,(…)întrucât nu există probe că inculpata a săvârşit infracţiunea.(…)Dispune achitarea inculpatei Tomescu Felicia, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, în formă continuată,(…)întrucât nu există probe că inculpata a săvârşit infracţiunea. (…)Dispune achitarea inculpatei Poenaru Ioana, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, în formă continuată, (…)întrucât nu există probe că inculpata a săvârşit infracţiunea. (…)dispune achitarea inculpatei Poenaru Ioana pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, (…) întrucât nu există probe că inculpata a săvârşit infracţiunea. (…) dispune achitarea inculpatei Poenaru Ioana pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, în formă continuată, (…)întrucât nu există probe că inculpata a săvârşit infracţiunea”, a decis instanța de judecată.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here