Acelaşi de 16 ani! Drumul gropilor la Brăneşti, 400 de familii afectate

519

Primarul comunei Brăneşti, Gheorghe Stoichiţoiu, este acuzat de localnici, o parte sesizând deja problemele legate de infrastructură şi în scris organelor competente, că nu a făcut nimic, la acest capitol, deşi este edil în localitate deja de 16 ani. 400 de familii din comună sunt afectate de drumul plin de gropi, oamenii plângându-se de faptul că, din cauza nepăsării administraţiei locale, şi-au distrus şi propriile autoturisme. De altfel, artera comunală care leagă patru sate ale comunei este folosită şi de elevii care merg pe jos spre unitatea de învăţământ de la Capu Dealului, microbuzul şcoalar parcurgând doar un kilometru din drum, restul, cei mici făcându-l pe jos, prin noroaie. Asta pentru că primarul i-a interzis şoferului de microbuz, spun localnicii, să parcurgă tot drumul spre şcoală, de teamă că gropile din artera rutieră vor afecta maşina primăriei.

drum2Pe raza comunei Brăneşti funcţionează două balastiere dar autorităţile locale nu au fost în stare, în ultimul deceniu şi jumătate, nici măcar să-l pietruiască, având material la dispoziţie, chiar dacă acesta este vital şi leagă satele Gura Văii, Birăşti, Bădeşti şi Somordolu.

drum5“Acestui drum nu i s-a adus nicio îmbunătăţire, de circa 16 ani este într-o stare jalnică, plin de gropi şi noroaie iar nivelul lui este cu mult sub nivelul şanţurilor ce nu mai există şi toată apa circulă pe drum. Menţionăm că, cu ocazia fiecărei campanii electorale, edilii comunei îşi aduc aminte de noi, trecând, în propaganda electorală, pe la noi, pentru a ne lansa promisiuni că o să asfalteze acest drum, ca apoi să dea totul uitării. Nu au reuşit nici măcar să-l pietruiască deşi pe raza comunei se află două balastiere”, se arată în una dintre aceste sesizări ajunse şi la Gorjeanul.

drum7Primarul, interesat de construirea unui restaurant
Deşi, Primăria Brăneşti deţine un utilaj cu ajutorul căruia drumul se putea, măcar, repara, edilul nu a mişcat un deget la acest capitol, fiind interesat de o altă construcţie din localitate.

drum12“Mai precizăm că primăria comunei Brăneşti a achiziţionat şi un buldoescavator dar acest utilaj e folosit mai mult în scopuri personale, mai exact, la construirea unei vile cu restaurant în satul Capu Dealului, şi la un teren special amenajat în faţa acestei vile private, cu scenă, tribună, fântână şi terasă pentru grătar. Vila este a primarului, fiind a doua ridicată în comună. De altfel, pe acest teren se desfăşoară diferite evenimente ale comunei şi ale echipei de fotbal a primăriei. Mai menţionăm că acest teren este iluminat din banii primăriei iar oamenii de la ajutorul social îl intreţin, pe când iluminatul în comună nu funcţionează deşi sunt numeroşi localnici care fac naveta prin beznă şi noroaie”, se mai arată în cuprinsul acestei sesizări.

drum21Drum reabilitat pentru că trece prin faţa casei părinteşti
Localnicii menţionează şi că primarul i-a dat atenţie, recent, unui drum, doar pentru motivul că acesta trecea prin faţa casei părinteşti. “În urmă cu circa două luni s-a lucrat la asfaltarea unui drum în satul Capu Dealului, loc în care primarul are casa părintească, dar, deşi în proiect se prevedea să se facă podeţe şi rigole, în schimb nu s-a turnat decât un podişor în faţa şcolii, restul materialului fiind folosit în construcţia restaurantului. De exemplu, într-o seară de la ora 18.00 şi până noaptea în jurul orei 1.00 a turnat cu ajutorul muncitorilor din cadrul ajutorului social, aici, 9 cife de beton. Vorbim de restaurant, ultima afacere a edilului local”, se mai arată în document.
drum 10Localnicii sesizează că primarul a pietruit şi nişte uliţe, unde s-au construit două-trei case, chiar dacă acesta duce spre pădure. Aici s-au cheltuit 50.000 de lei pentru 300 de m de drum, un fel de spoială cu pietriş.

drum 1Deszăpezirea prin drumul cu gropi, făcută de localnici
Localnicii care sesizează dezastrul de la Brăneşti nu se opresc aici cu relatările. “Din cauza drumului impracticabil pe ploaie, ninsoare ori ger, noi trăim în chinuri groaznice. Ne-am distrus autoturismele, copiii merg prin noroi deoarece microbuzul şcolii nu este băgat pe tot drumul ca să transporte elevii, primarul temându-se să nu-l distrugă pe o asemenea arteră. Deszăpezirea o facem noi, locuitorii, pe cont propriu pentru a putea ajunge maşina cu pâine, primăria motivând că nu are combustibil şi că în satul Gilortu, la alegeri, nu a primit decât două voturi”, se mai arată în solicitare, cu meţiunea că şi la alegerile locale edilul nu a fost votat de mai mulţi localnici.
Primarul de Brăneşti nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzelor ce i se aduc.
Anamaria Stoica

drum22

4 COMENTARII

  1. Drumul a fost reparat , adica acum 6 – 9luni un om din Branesti a platit din banii proprii aceste utilaje insa dupa ce a incercat sa indrepte circa 3 km a fost oprit de primar,in caz ca nu oprea lucrarile primea amenda . Eu cunosc situatia destul de bine . Au fost asfaltate ulitlele din Capu Dealului doar de acolo isi primeste voturile ! Noi platim impozit de-a pulea ? Primarul nu prea mai spera sa primeasca si urmatorul mandat si a facut tot numai pentru el si binele lui !

  2. Asta-i Romania in secolul 21 si vor trece inca cateva secole si nimeni nu va face nimic fiecare e pt el,am crescut in satul BRANESTI si au trecut 37 de Ani si tôt asa e cu gropi ,noroaie si copii care merg pe jos la scoala care e departe,ce sa faci fiecare primar e pt el,si noi trebe sa platim impozite pt ei si viata l’or de LUX!!!!!

  3. Poate ar fi momentul sa reactionam si noi, sa ne constituim intr-un grup/asociatie si sa fortam primarul, indiferent de culoarea politica sa si faca treaba. Restul e cancan 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here