Şosele proaste, şoferi grăbiţi, maşini rămase fără frână, cam astea sunt cauzele accidentelor rutiere produse la sfârşitul săptămânii trecute la nivelul judeţului, week-end-ul neducând lipsă de astfel de evenimente.
Primul dintre ele, cu patru răniţi, a fost înregistrat vineri la Leleşti, pe drumul spre Arcani, unde un şofer de 68 de ani, ce venea spre oraş, a constatat că nu mai are frâne în momentul în care maşina din faţa lui a oprit brusc. Bărbatul conducea o Dacie veche, pe care a transformat-o într-un morman de fiare vechi. „Domnul din faţă a dat să oprească, iar la mine pedala de frână s-a dus la blană. Nu ştiu ce s-a întâmplat că până acum nu am mai avut asemenea probleme. Bine că nu a murit nimeni”, a spus Liviu Stroescu, şoferul considerat responsabil de accident. Maşina lui a lovit-o pe cea din faţă, după care a intrat pe contrasens unde a mai „rezolvat” o alta, un Logan de Mehedinţi, care a ricoşat apoi într-un Cielo. Patru persoane au fost transportate la spital în urma acestui accident rutier, alte două ajungând la aceeaşi unitate sanitară din Târgu-Jiu după ce au fost rănite sâmbătă într-un alt accident produs la Ciuperceni, la intersecţia cu drumul spre Mătăsari. Aici, un şofer de 65 de ani, din municipiu, a vrut să vireze stânga, spre Mătăsari, dar nu a acordat prioritate unei alte maşini, conduse regulamentar de un tânăr din Valea Jiului. Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul care avea prioritate a fost proiectat într-un stâlp al reţelei electrice, pe care l-a retezat, satul Strâmba Vulcan rămânând fără energie pentru vreo câteva ore. Ambii şoferi au fost răniţi, fiecare fiind preluat de câte o ambulanţă pentru a fi adus la spital, medicii dând asigurări că aceştia vor scăpa cu viaţă după ce vor mai rămâne o perioadă sub îngrijirea lor.
Gelu Ionescu