Accidente de circulaţie, pe raza judeţului

344

imagesDoi minori şi doi adulţi au fost implicaţi în patru accidente de circulaţie, duminică, toţi alegându-se cu răni. Aceştia au fost transportaţi la spitalul de urgenţe pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii gorjeni au avut de furcă duminică. Aceştia au fost solicitaţi în diferite localităţi, în care s-au petrecut accidente soldate cu rănirea unor persoane.

Astfel, o minoră de 3 ani, din Săuleşti, a fost rănită grav de către un tânăr de 29 de ani din localitate. Se pare că minora se angajase în traversarea unui drum public prin loc nepermis. Victima a fost transportată la Spitalul Tudor Vladimirescu, fiind internată la secţia Unitatea de Primiri Urgenţe pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul autoturismului purta centura de siguranţă, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, în autoturism nefiind identificate aparate de detectare a undelor radar. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Şi un bărbat de 72 de ani, din Târgu-Jiu a fost implicat într-un accident de circulaţie. Acesta a ieşit, fără să se asigure, de pe o alee, moment în care a fost lovit de un tânăr de 19 ani. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar tânărul de 19 ani s-a ales cu dosar penal. Tot duminică, poliţiştii Postului de Poliţie Muşeteşti a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112, de către o persoană de 53 ani, din localitate, despre faptul că, nepotul său, un minor de 17 ani, în timp ce conducea o autovehicul, pe o uliţă sătească, s-a răsturnat suferind leziuni uşoare. Echipa operativă constituită la nivelul Poliţiei oraşului Bumbeşti-Jiu a constatat că minorul, pe fondul imprudenţei, a pierdut controlul direcţiei de mers răsturnându-se pe o uliţă situată într-o zonă izolată, care nu face parte din categoria drumurilor publice. În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni uşoare, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Gorj, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la definitivarea cercetărilor dosarul penal să fie înaintat unităţii de parchet competente spre soluţionare. Şi un craiovean de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Turburea, sat Poiana, pe direcţia Târgu-Cărbuneşti – Filiaşi, a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, ce se deplasa regulamentar din sens opus, condus de E.C., 39 ani, din localitate. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a lui E.C., acesta fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Filiaşi, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto purtau centura de siguranţă. Pentru craiovean s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor exacte în care s-au produs accidentele de circulaţie.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here